FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul concurenței supraveghează evoluțiile din piață, în contextul presiunilor economice internaționale, pentru a preveni eventuale creșteri artificiale de prețuri din partea companiilor.

Potrivit președintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu., fiecare companie are obligația de a-și stabili independent politica de prețuri, iar orice tentativă de coordonare sau de anticipare a unor majorări poate încălca legislația concurenței. Declarațiile publice prin care firmele își anunță intențiile de scumpire pot influența comportamentul competitorilor și pot duce la distorsionarea pieței, în detrimentul consumatorilor.

Reprezentanții autorității subliniază că astfel de practici sunt sancționate atât la nivel național, cât și european, deoarece afectează mecanismele concurențiale corecte. În același timp, și asociațiile profesionale pot fi trase la răspundere dacă, prin deciziile sau recomandările lor, influențează comportamentul companiilor într-un mod care reduce competiția.

“Monitorizăm cu atenţie piaţa pentru ca unele companii să nu profite de acest context economic internaţional dificil şi să majoreze preţurile artificial. Declaraţiile, prin care reprezentanţii unor companii îşi anunţă intenţiile de a creşte preţurile pentru produsele pe care le comercializează, pot conduce la coordonarea comportamentului concurenţilor şi la o creşere artificială a preţurilor pe piaţă. Aceste tipuri de acţiuni sunt sancţionate din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale şi europene, deoarece denaturează concurenţa şi prejudiciază consumatorii”, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenței recomandă mediului de afaceri să evite inițiativele care ar putea încălca regulile din domeniu și încurajează companiile să solicite puncte de vedere instituției atunci când există neclarități privind legalitatea unor acțiuni.

Pentru o mai bună informare, consumatorii pot verifica nivelul prețurilor prin aplicația Monitorul Preţurilor, disponibilă atât online, cât și pe mobil, care permite compararea tarifelor practicate de marile lanțuri de retail.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.