Piața de capital din România a încheiat 2025 cu rezultate solide, potrivit raportului publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Indicele BET, care reflectă performanța celor mai lichide companii listate, a urcat cu 46% față de sfârșitul lui 2024, un avans mare pentru o piață emergentă într-un an în care multe burse europene au stagnat sau au scăzut. Capitalizarea bursieră a pieței reglementate a atins 579,46 miliarde de lei, în creștere cu circa 65%.
Valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată și pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare a fost de 43,8 miliarde de lei, un avans de peste 18% față de anul anterior. Tranzacțiile cu acțiuni au reprezentat aproape 40% din total — 17,27 miliarde de lei — iar segmentul titlurilor de stat a cumulat 10,73 miliarde de lei, adică aproximativ 25% din valoarea totală tranzacționată.
Pe piața reglementată, instrumentele cu venit fix au înregistrat tranzacții de 25,34 miliarde de lei, în creștere cu 37% față de 2024. De asemenea, activele administrate de organismele de plasament colectiv au depășit 58 de miliarde de lei, în creștere cu 31% față de anul precedent.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.