FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că analizează tranzacţia prin care Banca Transilvania intenţionează să preia Ţiriac Leasing IFN.

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a anunțat autoritatea de concurenţă.

Banca Transilvania S.A. face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, care include şi o serie de societăţi comerciale şi instituţii financiare-nebancare. Banca Transilvania S.A. oferă clienţilor produse şi servicii bancare, în conformitate cu autorizaţia emisă de Banca Naţională a României. Banca Transilvania S.A. este listată la Bursa de Valori Bucureşti începând cu anul 1997.

Ţiriac Leasing IFN S.A. este o instituţie financiară nebancară ce activează pe piaţa serviciilor financiare prin acordarea de finanţare pentru autovehicule (preponderent) şi echipamente, prin leasing financiar şi, într-un volum foarte redus, prin credit. Întreaga activitate a Ţiriac Leasing IFN SA se desfăşoară în România.