Consiliul Concurenței a amendat 65 de service-uri auto și firme de asigurare cu peste 130 de milioane de lei (26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.
Dintre companiile sancționate, 56 sunt sau au fost membre ale Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan (ACODAREN) și desfășoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor.
”Autoritatea pentru concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul asociației ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare”, a anunțat instituția.
În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele.
Aceste acțiuni au fost amplificate de comportamentul și acțiunile săvârșite de Renault Commercial Roumanie0, RCI Broker de Asigurare și societățile de asigurare Allianz-Țiriac Asigurări, Omniasig Vienna Insurance Group, Groupama Asigurări, Uniqa Asigurări, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group, Euroins România Asigurare – Reasigurare, Societatea Asigurare – Reasigurare Astra, participarea acestora conferind înțelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor.
Astfel, compania Renault Commercial Roumanie și societățile de asigurare implicate au fost sancționate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei.
Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care împart piețele.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat.