Concelex, antreprenorul general al construcției noului terminal al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, inaugurat zilele trecute, are în lucru alte două proiecte de interes public precum Spitalul de Pediatrie din Constanța și Centrul de Arși de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” din București.
Astfel, Concelex este în prezent implicat în construirea unui corp nou care va găzdui Departamentul “Sănătatea mamei și copilului” la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța”, cu o valoare estimată de 430 milioane de lei, precum și construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu” din București.
Valoarea investiției noului Centru de Arși de la Spitalul Grigore Alexandrescu este de aproximativ 274 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată printr-un credit al Băncii Mondiale și din Bugetul de Stat. Finalizarea acesteia este estimată a avea loc la sfârșitul anului 2025.
Pentru eliberarea amplasamentului necesar construirii clădirii noi a Centrului de Arși, 10 clădiri existente în curtea spitalului vor fi demolate, unele dintre acestea aflate în vecinătatea limitei de proprietate a spitalului.
Totodată, compania are pe mână și proiectarea și execuția centurii Municipiului Bârlad, dar și relocarea și modernizarea secției de oncologie, cu înființarea unui compartiment de cardiologie intervențională, la Spitalul județean de urgență Alba Iulia.
În domeniul infrastructurii aeroportuare, cele mai importante proiecte aflate în prezent în derulare vizează extinderea și modernizarea terminalului de pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș și construirea unei platforme dedicate activităților de degivrare/antidegivrare aeronave la aeroportul “Delta Dunării” din Tulcea.
“Ne bucurăm că am reușit să finalizăm cu succes și într-un timp destul de scurt – 655 de zile în total, din care 166 zile a durat proiectarea iar 489 de zile construcția propriu-zisă – unul din cele mai moderne obiective de infrastructură aeroportuară din România”, spune Daniel Pițurlea, fondatorul și președintele Concelex, referindu-se la lucrările de construcție la noul terminal al Aeroportului din Timișoara.
Valoarea totală a contractului semnat cu compania de construcții Concelex, Antreprenorul General al lucrărilor, a fost de 115,13 milioane de lei (fără TVA).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.