Peste 20 de ani de formare a talentelor, recunoaștere internațională și o nouă direcție în Data & AI. Veaceslav Panfil, Country Manager Endava Moldova, explică cum companiile de succes își construiesc oamenii pentru viitor, nu doar pentru prezent.
Pe o piață IT globală tot mai competitivă, unde talentele migrează rapid către oportunități mai bune, companiile care reușesc să atragă și să păstreze oamenii valoroși sunt cele care investesc în ei pe termen lung. Endava Moldova face exact asta de peste două decenii, transformând programul de internship dintr-o inițiativă de recrutare într-un adevărat motor de dezvoltare a ecosistemului tehnologic local.
Veaceslav Panfil, Country Manager al Endava Moldova, vorbește despre evoluția programului care a primit recent premiul „Impactful Initiative of the Year” la MITP Awards 2025, despre introducerea track-ului de Data & Artificial Intelligence și despre lecțiile de leadership care susțin o afacere IT de succes timp de peste 20 de ani. „Cea mai importantă schimbare a fost trecerea de la ideea de a angaja pentru nevoile imediate la cea de a forma oameni pentru viitor”, explică Panfil. Transformarea nu a fost doar de strategie, ci de mentalitate. Internshipurile sunt acum construite în jurul competențelor practice cerute pe piață, cu accent pe proiecte reale care dezvoltă în paralel încrederea, conștiința comercială și abilitățile tehnice. Prima lecție învățată: oamenii trebuie să fie punctul de pornire, nu procesele. „Internii performează cel mai bine atunci când sunt tratați ca viitori colegi, când investim în relații, în context și în încurajare – nu doar în planificări și conținut”, spune Panfil. Calitatea mentoratului devine decisivă: experiența oferită de manager, colegi și echipă influențează direct performanța și dorința de a rămâne implicat.
Un alt insight menționat de liderul Endava Moldova este că munca cu sens motivează cel mai mult. Internii se implică mai bine atunci când văd impactul concret al activității lor.
În 2025, Endava a introdus direcția „Data and Artificial Intelligence” în programul de internship – un răspuns direct la schimbările din piață. „Tot mai mulți clienți caută echipe care nu doar să gestioneze date, ci să le transforme în decizii, să construiască soluții de inteligență artificială responsabile”, explică Country Managerul. Acest track schimbă discuția de la „capacitate de livrare” către „capacitate de produs și creare de valoare”. Pe termen lung, inițiativa poate consolida expertiza locală, poate ridica standardul inovației responsabile și poate atrage proiecte mai complexe în ecosistemul tehnologic din Moldova.
Pentru piața IT locală, Panfil punctează câteva tendințe critice: bazele solide de date și platformele moderne rămân factorul cu cel mai mare impact. „Fără aceste fundații, AI rămâne la nivelul de experiment, fără posibilitatea de a fi scalat responsabil”, avertizează acesta. Integrarea inteligenței artificiale generative în procese reale devine esențială, nu doar utilizarea ei conversațională. În paralel, cresc interesul pentru „agentic automation” și nevoia de guvernanță responsabilă, mai ales în industriile reglementate.
De la interni la lideri de echipă
Poveștile de succes sunt numeroase, deși Panfil preferă să vorbească despre tendințe mai degrabă decât despre persoane specifice. Mulți dintre cei mai buni foști interni au început în roluri de entry-level și au progresat rapid către poziții de ingineri software, delivery leads sau chiar lideri de departamente. „ Un aspect de care suntem deosebit de mândri este faptul că mulți dintre colegii de astăzi au intrat în companie prin programul de internship”, spune Panfil. „Internii de ieri sunt astăzi cei mai activi contributori – fie ca mentori, organizatori sau lideri de echipe.”
O parte importantă a participanților provin din alte domenii: foști medici, contabili, agenți de vânzări sau muzicieni care au folosit internshipul ca punte de tranziție către IT. „Această diversitate de perspective îmbogățește semnificativ modul în care gândim și livrăm soluțiile pentru clienți”, adaugă el.
Cum reușește Endava să combine proiecte inovatoare cu medii sigure de învățare pentru începători? „Asigurându-ne că fiecare proiect nou rămâne, înainte de toate, un mediu de învățare sigur și constructiv”, răspunde Panfil. Internshipurile nu urmăresc experimentarea de dragul experimentării, ci rezolvarea unor probleme reale împărțite în etape realizabile. Fiecare intern lucrează pe o componentă clar definită, cu rezultate și termene stabilite. Mentorii, colegii și sesiunile regulate creează un ritm stabil de învățare. „Tratăm procesul de livrare ca pe o adevărată sală de clasă”, explică el. „Cele mai valoroase lecții se învață în cadrul echipelor reale, respectând standarde reale.”
Ce caută Endava la tinerii talentați
„Ceea ce căutăm nu este perfecțiunea, ci potențialul”, subliniază Panfil. Curiozitatea și mentalitatea orientată spre învățare fac diferența majoră. Apoi vine „înclinația spre acțiune” – persoane care nu așteaptă certitudinea absolută, ci încep cu pași mici, testează și ajustează. Fundamentele solide rămân importante, dar la fel de mult contează disciplina, comunicarea clară și munca în echipă. „Apreciem acel spirit de asumare – oameni care își duc angajamentele până la capăt și își asumă responsabilitatea pentru rezultate, nu doar pentru sarcini.” Integritatea și respectul pentru calitate sunt esențiale, mai ales când se lucrează cu date și inteligență artificială. Susținerea unei afaceri IT de succes timp de peste 20 de ani se bazează pe câteva principii constante. La Endava, obiectivul de creștere se află în centrul a tot. „Creșterea nu este doar un indicator de business, ci o mentalitate și o responsabilitate comună”, spune Panfil. Programul de internship și inițiativele de dezvoltare contribuie concret la economia Moldovei. Prin aducerea tinerilor mai devreme în industrie și dezvoltarea competențelor căutate pe piață, Endava creează locuri de muncă calificate și sprijină creșterea potențialului de câștig. „Contribuim pentru păstrarea talentelor în țară, oferindu-le oportunitatea de a lucra pe proiecte internaționale fără relocare”, spune Panfil. Totodată, programul întărește ecosistemul tehnologic local – internii care evoluează către roluri senior contribuie la creșterea nivelului de profesionalism în întreaga piață.
Un impact important este atragerea de proiecte cu valoare adăugată mai mare. Fluxul constant de talente bine pregătite oferă încredere clienților să investească în programe complexe din Moldova, inclusiv în sisteme bancare, industria auto, sisteme de plăți, inteligență artificială și inginerie de produs.
AI în centrul strategiei
Inteligența artificială și analiza datelor se află în centrul strategiei pe termen lung a Endava. „Ne ajută să creăm mai multă valoare pentru clienți – mai rapid și mai fiabil”, explică Panfil. Datele și AI-ul ajută organizațiile să ia decizii mai inteligente, să personalizeze experiențele și să îmbunătățească eficiența. Compania folosește analiza datelor și AI pentru a îmbunătăți modul în care construiește și operează soluții software – de la accelerarea sarcinilor de inginerie până la creșterea calității și prevenirea incidentelor. Totodată, AI-ul deschide calea către noi servicii și modele operaționale. „Pe termen lung, diferențiatorul real este reprezentat de oameni”, subliniază Panfil. „Investim constant în dezvoltarea competențelor, dar și în guvernanță și etică, pentru a rămâne relevanți într-o piață în continuă evoluție.”
Cum vor evolua abilitățile IT în următorii 5-10 ani? Panfil anticipează o evoluție simultană în două direcții: specializare tot mai profundă și gândire mai amplă, de tip end-to-end. Inteligența artificială va fi tot mai prezentă, însă nu va înlocui nevoia de fundamente solide. „Cei care se vor evidenția vor fi profesioniștii capabili să combine excelența tehnică cu gândirea critică: să verifice rezultatele generate de AI, să gestioneze riscurile și să facă alegeri echilibrate”, explică el.
Alfabetizarea în domeniul analizei, utilizării și protecției datelor va deveni o cerință de bază pentru tot mai multe roluri. Pe măsură ce AI-ul se dezvoltă rapid, securitatea, guvernanța și etica vor deveni părți integrante ale procesului de livrare. Pentru tinerii profesioniști, Panfil recomandă trei lucruri esențiale: să devină foarte buni la fundamente, să învețe prin practică și să-și dezvolte abilitățile de comunicare, colaborare și lucru în echipă.
Rețeta unui brand IT global
Și totuși, ce înseamnă să construiești un brand IT de succes din Moldova, apreciat la nivel global? Veaceslav Panfil spune că „totul începe cu livrarea de rezultate, nu doar de capacitate. (…) Recunoașterea internațională se câștigă atunci când reușești constant să rezolvi probleme reale și să demonstrezi impactul măsurabil”. Calitatea trebuie să fie un principiu non-negociabil, iar investiția în oameni și leadership este fundamentală. Prezența activă în ecosistem – parteneriatele comunitare, internshipurile, colaborarea cu universitățile – contribuie la consolidarea imaginii Moldovei ca loc unde se desfășoară proiecte IT serioase. „Oamenii rămân într-o organizație atunci când înțeleg de ce contează ceea ce fac, nu doar ce construiesc”, concluzionează Panfil.
În esență, longevitatea nu se obține întâmplător, ci prin consecvență, priorități clare, echipe puternice și o concentrare neîntreruptă pe livrarea de valoare reală.