Furnizorii de gaze și energie electrică solicită guvernului se grăbească decontările pentru schema de sprijin a populației, reclamând că altfel mulți operatori ar putea intra în faliment sau vor renunța la licențe.
Asociatia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) solicită sprijinul premierului României, Nicolae Ciucă, deblocarea urgentă a procesului de decontare și plată a sumelor datorate furnizorilor, în condițiile în care plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale este suportată de către furnizori de peste jumătate de an.
AFEER precizează că, după 7 luni de la intrarea în vigoare a prevederilor privind compensarea, exceptarea și plafonarea prețurilor la energie (electrică și gaze naturale), unele dintre instituțiile statului român continuă să nu respecte legislația, ceea ce afectează extrem de grav activitatea furnizorilor, cu efecte negative pe întreg lanțul energetic, de la producător la consumator.
După 7 luni de la intrarea în vigoare a primei legislații în această privință, procesul de realizare a decontării sumelor aferente plafonării încă nu funcționează.
De asemenea, băncile au început să refuze creditarea furnizorilor, pe motiv că nu mai sunt solvabili la termen din cauza statului, care întârzie deja de șase luni să le vireze banii cheltuiți pentru schema de sprijin.