În timp ce politicienii austrieci se opun astăzi aderării României la spaţiul Schengen, companiile austriece ce activează în mediul de afaceri local susțin integrarea completă a țării noastre la teritoriul european fără frontiere, mai ales în contextul în care multe dintre ele se regăsesc pe lista celor mai importanți investitori.
În 2021, în mediul de afaceri local își desfășurau activitatea 1.394 de companii cu acționariat austriac dintre care în funcțiune se mai află 1.371, 23 aflându-se în insolvență, asta în timp ce în 2010, existau doar 828 de firme austriece, potrivit statisticilor Frames, furnizate pentru Forbes România.
Analiștii economici susțin că austriecii sunt printre cei mai importanți investitori din economia românească, aceștia au intuit încă de acum 10-15 ani potențialul de evoluție al țării noastre, și au decis să dezvolte aici afaceri într-o gamă largă de domenii, de la petrol și gaze la comerț, construcții, IT și HoReCa.
„Au cumpărat ieftin afaceri românești și le-au dus pe profit, reușind să controleze business-uri și lanțuri de producție vitale pentru economie. Companiile austrice nu-și doresc sub nicio formă să-și faulteze afacerile prin respingerea vizei Schengen”, a declarat pentru Forbes România, Adrian Negrescu, consultant economic și manager Frames, companie ce furnizează servicii de consultanță strategică și de dezvoltare pentru mediul de afaceri și administrația publică centrală și locală.
Adrian Negrescu mai explică faptul că spre deosebire de politicienii de la Viena, care se află în căutare de subiecte electorale, oamenii de afaceri austrieci privesc pragmatic această situație: „din discuțiile pe care le-am avut cu mulți dintre ei, aceștia susțin o integrare completă a României în Schengen”, completează managerul Frames.
Cum arată un top 5 al celor mai profitabile companii austriece în 2021, în mediul de afaceri românesc, după totalul veniturilor realizate?
Pe primul loc se află compania OMV Petrom, care a înregistrat în 2021 afaceri ce au depășit suma de 23,5 miliarde de lei. Locul doi este ocupat de către compania Porsche România, cu o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de lei, iar pe poziția a treia regăsim compania HS Timber Production, recunoscută pentru activitatea sa în domeniul prelucrării lemnului. Aceasta din urmă a raportat pentru 2021, o cifră de afaceri de peste 3,1 miliarde de lei și un profit net de peste 624 de milioane de lei.

SURSA: Frames, pe baza datelor termene.ro
Conform Frames, per ansamblu, anul trecut, companiile austriece au raportat o cifră de afaceri provizorie de 84,1 miliarde de lei, față de 34,8 miliarde de lei în 2010, profitul net ajungând la 7,3 miliarde de lei în 2021 față de 2,78 miliarde de lei în 2010.
Privind către industria turismului, o analiză realizată de către Romanian Business Leaders amintește faptul că un număr de aproximativ 370.000 de turiști români merg anual în Austria și lasă în hotelurile şi restaurantele austriece 250 milioane de euro.
În prezent, Austria este singurul stat membru al Uniunii Europene care se opune aderării României la spaţiul Schengen. Deși Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi se aşteaptă ca cei 27 să dea undă verde primirii lor, autoritățile austriece susțin că, cităm: „are sens includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi admiterea României şi Bulgariei” (n. red. – Gerhard Karner – Ministrul de Interne al Austriei).
Austria susţine că motivul de respingere ar fi numărul de emigranţi care trec „ruta balcanică“ prin Bulgaria şi România.
Votul care necesită o majoritate în Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne (JAI) va fi dat joi, 8 decembrie.