FacebookTwitterLinkedIn

Roweb, companie românească de servicii software end-to-end, investește 1 milion de lei în extinderea HeadQuarter-ului din Pitești cu încă două etaje.

Potrivit reprezentanților, investiția, exclusiv din fonduri proprii, vine ca o completare a planurilor de creștere ale Roweb, după ce anul trecut compania a finalizat extinderea și dezvoltarea noii clădiri de birouri din Pitești, în urma unei investiții de aprox. 3,7 milioane de lei (60% fonduri europene + 40% fonduri proprii). 

„În contextul încheierii pandemiei, foarte multă lume a început să vină la birou prin rotație, câteva zile pe săptămână, iar din 2023 estimăm un procent de cel puțin 75% de angajați care vor opta pentru sistemul hibrid. Pentru a le asigura condiții moderne si motivante celor care se întorc la birou, dar și pentru a acomoda creșterile în derulare de la an la an – am angajat 10 studenți noi în urma stagiului de practică și ne aflăm într-un proces continuu de recrutare – am decis să facem noi investiții în spațiile de birouri și de socializare”, a declarat Mirel Ionescu, Managing Partner Roweb. 

Headquarter-ul are în prezent 75 de spații de lucru (săli de ședință, spații recreative, un data center) distribuite în două clădiri alăturate. Bugetul propus anul acesta se va îndrepta spre ridicarea a două noi etaje de aproximativ 200 mp, ajungând în total la 1.200 mp.

Potrivit datelor companiei, aproximativ 60% dintre angajați optează în prezent să lucreze hibrid, cu o prezență de 2-3 zile/săptămână on-site. Dintre cei care activează remote, majoritatea sunt angajați în orașele în care Roweb nu are birouri.