FacebookTwitterLinkedIn

Un număr impresionant de articole de valoare din hotelul aflat în prezent în renovare a fost vândut cu o sumă totală de aproape 1,5 milioane de euro.

Unul dintre cele mai populare hoteluri de pe Grand Canal din Veneția, Bauer Palazzo a funcționat mai bine de un secol într-o clădire ce apare pe hărțile vechi încă din 1500. Deschis inițial sub numele de Grand Hôtel d’Italie Bauer-Grünwald, în 1880, hotelul aflat la doi pași de Piața San Marco și-a câștigat faima cu mult înainte de era social media, primind oaspeți precum Marilyn Monroe, Elizabeth Taylor și regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

Terasa restaurant de pe acoperișul hotelului – Settimo Cielo – este unul dintre cele mai „instagramabile” locuri din zonă și un punct de observație ideal pentru a admira San Giorgio Maggiore, Punta della Dogana și Santa Maria della Salute.

Mii de turiști i-au trecut pragul până de curând, când hotelul a fost închis, urmând a fi redeschis în 2025, cu 111 camere/apartamente și o suită prezidențială, după un amplu proces de renovare, au anunțat reprezentanții SIGNA Prime Selection AG, cei care au preluat clădirea în 2020. Portofoliul SIGNA include hoteluri de lux din Viena (Park Hyatt Vienna și ANDAZ Vienna am Belvedere), în Lech am Arlberg (Cabana N) și pe Lacul Garda (Villa Eden Luxury Resort).

Hotelul va fi remodelat de arhitectul Alberto Trosello din Veneția și grupul de design interior Bar Studio, care vor renova elementele istorice fără a le altera aspectul – fațada gotică-bizantină originală, grandioasa scară interioară și pardoseala venețiană. Când se va redeschide în 2025, Bauer Palazzo va fi administrat de grupul Rosewood Hotels și va avea piscină în aer liber cu bar, grădină italiană pe acoperiș, un centru de wellness exclusivist, o sală de sport, precum și spații comerciale de lux.

Până ce noul Bauer Palazzo va fi gata pentru a-și primi oaspeții, mobilierul și decorațiuni de valoare provenind din cele 111 camere și apartamente, precum și din spațiile comune, au fost scoase la vânzare de curând prin casa de licitații franceză Artcurial, care a mai organizat licitații similare pentru Hotel Ritz Paris, Hotel Plaza Athénée și Tour d’Argent.

Aproape 10.000 de articole din hotelul care și-a închis porțile în noiembrie 2022 au fost subiectul unei licitații hibride (24 – 27 aprilie la Artcurial Paris, 28 aprilie – 4 mai, vânzări online): mobilier englezesc Maitland Smith, țesături somptuoase de mătase ale Casei de Rubelli, mobilier cu tapițerie Alessandro Vianello, „millefiori”, sticlă de Murano și câteva piese rare executate de maestrul sticlar Seguso Vetri d’Arte.

Catalogul, care a reunit un număr uriaș de obiecte rafinate și valoroase, a înregistrat rezultate care au depășit așteptările, vânzările însumând 1.452.580 Euro. Dintre loturile care s-au bucurat de cea mai mare atenție, s-a remarcat perechea de felinare de perete cu trei brațe din sticlă de Murano, vândută pentru 158.064 Euro. Alte două felinare de Murano aurite au fost adjudecate la prețul de 36.882 de Euro. Tot din sticlă de Murano, magnificul candelabru cu douăsprezece lumini și-a găsit un nou proprietar pentru 10.538 de euro.

Un tabloul de Claudio Francesco Beaumont, înfățișând scena epică a lui Criseide și Agamemnon, a fost vândut pentru aproape o sută de mii de euro. Lucrarea este considerată de experți un semn al influenței pe care șederea la Veneția a avut-o asupra pictorului și artei sale ulterioare, care s-a reflectat apoi în splendidele fresce din Sala Regală a Armelor din Torino.

Vedetele licitației organizate online au fost două candelabre de Murano din sticlă translucidă aurite: unul vândut pentru 2.371 Euro, iar celălalt cu 2.503 Euro. O lampă suspendată Tulip atribuită Maison Seguso din sticlă de Murano alb a fost vândută cu 1120 de Euro, în ciuda prețului de pornire de numai 50 de Euro. Întreaga sumă acumulată la licitație va fi investită în procesul de renovare a hotelului.

FOTO: Hotel Bauer Palazzo Veneția / ArtCurial