Comisia Europeană a propus marți introducerea unei taxe de 2 euro pentru fiecare colet de mică valoare importat în Uniunea Europeană, majoritatea provenind din Asia, în special din China, prin intermediul platformelor online precum Shein și Temu, transmite Agerpres.
Potrivit comisarului european pentru Comerț, Maros Sefcovic, noua taxă ar urma să fie plătită de platformele de vânzare și are ca scop finanțarea costurilor suplimentare generate de controalele vamale necesare. „Vorbim de doi euro pentru fiecare pachet, plătiţi de platformă”, a declarat Sefcovic în fața Parlamentului European.
Numai în 2023, în Uniunea Europeană au fost importate aproximativ 4,6 miliarde de colete de mică valoare, echivalentul a 12 milioane de livrări pe zi. Aceste bunuri, care nu depășesc valoarea de 150 de euro, au înregistrat o creștere explozivă în ultimii ani, fiind de două ori mai multe decât în 2022 și de trei ori față de 2021. Multe dintre ele s-au dovedit a fi neconforme cu legislația europeană.
Executivul de la Bruxelles subliniază că această situație ridică probleme majore legate de siguranța consumatorilor, concurența neloială și impactul ecologic. Vânzătorii europeni sunt dezavantajați de produse care nu respectă standardele UE, iar volumul mare de transport generează o amprentă climatică semnificativă.
Inițiativa Comisiei vine și în urma presiunilor exercitate de Franța, care a cerut introducerea unei taxe de „gestionare” pentru fiecare colet de acest tip, ca răspuns la creșterea necontrolată a importurilor din afara blocului comunitar.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.