
Comisia Europeană a închis vineri, în mod oficial, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei.
Comisia Europeană a abrogat acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism şi va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, notează Agerpres.
De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism.
În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.
Klaus Iohannis: „După părerea mea, este o mare reuşită a României. A durat mult, s-a lucrat mult şi intens şi în final am reuşit. Cred că putem să concluzionăm ca România este un stat cu o justiție functională, dar nu e momentul să încetinim lupta anti-corupție. Este momentul să accelerăm lupta contra drogurilor. Astăzi este o zi frumoasă pentru România.”