FacebookTwitterLinkedIn

Exporturile germane către România au accelerat în prima jumătate a lui 2026, în timp ce importurile au scăzut ușor, menținând România pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei.

Relațiile comerciale dintre România și Germania au intrat din nou pe o traiectorie pozitivă în prima jumătate a anului, potrivit datelor Oficiului Federal de Statistică (Destatis). Schimburile bilaterale de mărfuri au ajuns la 21,4 miliarde de euro în perioada ianuarie–iunie 2026, marcând o creștere de 1,3% față de aceeași perioadă din 2025.

Exporturile Germaniei către România au avansat cu 4,6%, până la 11,9 miliarde de euro, în timp ce importurile germane din România au scăzut ușor, cu 2,5%, la 9,5 miliarde de euro. Aceste rezultate plasează România pe locul 17 în ceea ce privește exporturile germane și pe locul 19 în ceea ce privește importurile. România se menține astfel pe locul 17 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.

„Evoluția pozitivă a exporturilor germane către România confirmă încă o dată rolul important al țării în economia europeană și în relațiile comerciale bilaterale. România se numără printre cei mai importanți parteneri comerciali ai Germaniei, ceea ce subliniază potențialul solid al pieței locale și gradul ridicat de integrare în lanțurile valorice europene. Pentru ca această dinamică să continue, este esențială atât continuarea reformelor, cât și avansarea proiectelor de infrastructură și digitalizare. La fel de important este ca deciziile de politică economică să fie comunicate într-un mod credibil și transparent. Totodată, un guvern pe deplin funcțional trebuie să poată adopta măsuri concrete pentru revitalizarea economiei. Pentru acest an, ne așteptăm la o ușoară creștere a comerțului bilateral”. – Sebastian Metz, director general AHK România

AHK România, reprezentanța oficială a economiei germane, reunește peste 700 de companii și funcționează ca platformă de networking și suport pentru firmele interesate de piața românească și germană. Tema anului 2026, „Together for a stronger Europe. Trust creates tomorrow”, pune accent pe rolul încrederii în consolidarea parteneriatelor și a competitivității europene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.