În contextul în care stocul clădirilor de birouri din România va crește cu peste 350.000 de mp în 2019, rata de neocupare va crește și ea, potrivit reprezentanților Colliers.
„Ne așteptăm să crească rata de neocupare. Acum este undeva pe la 9% și estimăm să ajungă la 13%. Noi am mai avut rate de neocupare chiar în zona aceasta și am văzut că piața a absorbit stocul”, a afirmat Laurențiu Lazăr managing partner la Colliers International România.
Din cei aproximativ 360.000 mp de spaţii office noi ce urmează a fi livrați în 2019, există contracte de preînchirere pentru 65% din noile spații. Pe de altă parte, dacă în 2018 s-au livrat circa 150.000 mp la o cerere în piaţă de circa 130.000 mp, anul acesta oferta este de trei ori mai mare decât cererea netă.
„În acest moment 65% dintre noile spaţii de birouri sunt preînchiriate, în condiţiile în care mai avem un an în faţă. Estimarea noastră este că spre finalul anului noile clădiri vor fi ocupate în proporţie de 75-80“, a precizat George Didoiu, director Tenant Services, Office Agency.
Creșterea substanțială a ofertei de birouri în 2019 ar putea pune presiune mai mare pe chirii, iar proprietarii clădirilor vor trebuie să fie mai inventivi.
„Zona Floreasca este una protejată în acest moment, are cel mai mic grad de neocupare, de sub 1% , motiv pentru care se discută deja creşterea chiriilor prin reducerea pachetelor oferite“, susține Sebastian Dragomir, Head of Office Agency.
Din punctul de vedere al pieței de investiții, tranzacțiile cu proiecte de birouri ar urma să se situeze în acest an între 500 și 1 miliard de euro, în funcție de evoluția proiectelor curente.
De cealaltă parte, lipsa de predictibilitate îi face pe investitorii din Vest să ocolească România, susține Laurențiu Lazăr, dând un exemplu în acest sens.
„Am văzut ce s-a întâmplat la finalul anului trecut. Avem deja un feedback de la un client care luase în considerare foarte clar să intre în țara noastră cu un service center, cu 200-250 de angajați la început și cu o perspectivă de creștere undeva în zona de 400-500 de salariați. În decembrie avea clară decizia pe România, iar acum s-a răzgândit. Este vorba de un service center dintr-o țară din Vest care a luat în considerare să vină la noi, însă din cauza ultimelor schimbări nu a luat decizia. Cei care investesc sunt afectați clar de impredictibilitate“, a adăugat Lazăr.