Anumite case ies în evidență prin monumentalitate, prin îmbrățișarea aliniamentului stradal, prin gingășie, prin ornamentație, prin culoare, prin elementele de fier forjat. Pe Strada 11 Iunie este o casă care iese în evidență prin toate aceste lucruri, și încă ceva: prin povestea sa care a fost pusă în valoare de serata culturală cu muzică clasică #Aiciastat.
I-a aparținut unui pălărier pe nume henri moscona, care i-a comandat arhitectului Rudolf Quich o casă-bijuterie. Aici își avea și atelier, și locuință. Arhitectura sa este eclectică, cu elemente dominante de clasicism francez. A fost ridicată între 1916-1923 pe un plan în „L” și cu două niveluri. Dacă vă întrebați de ce construcția a început în anul 1916 și a fost finalizată abia în 1923, ei bine, asta s-a întâmplat după sistarea lucrărilor pe durata Primului Război Mondial. Anterior, proprietatea (împreună cu cea vecină) i-a aparținut unui anume căpitan Mihailidi, care cu siguranță a avut, și el, o poveste.
Ornamentația imobilului este impresionată, deoarece o multitudine de elemente de decor ale fațadei s-au păstrat nealterate: ancadramentele, grilajul din fier forjat, plăcile decorative, învelitoarea din țiglă, frontoanele, consolele, pilaștrii, colonetele. Marchiza cu fier forjat de la intrare a invitat vizitatorii înăuntru pentru „Serata culturală #Aiciastat” pe care am organizat-o pentru a răspândi farmecul muzeului către comunitatea iubitorilor de patrimoniu și muzică clasică. Iar turul ghidat și recitalul cvartetului au creat magie.
În 1923, imobilul a fost cumpărat de Primăria Municipiului București pentru a fi utilizat ca locuință și atelier pentru artiști plastici. În 1953, soții Pompiliu și Ligia Macovei au primit casa spre folosință și au locuit aici până în anul 2008, când a fost donată Municipiului București de ultimul reprezentant al familiei care a și locuit aici, Pompiliu Macovei. Ligia Macovei a avut aici, la rândul său, atelierul de creație și pictură până în ultimul ceas al vieții. În 1992 aici a luat ființă Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei”, sau, mai bine zis, Colecția Ligia și Pompiliu Macovei, așa cum și-a dorit familia să se numească.
Pompiliu Macovei (1911-2009) are un profil tipic pentru generația de intelectuali formați în interbelic, care a traversat trei regimuri politice. A fost arhitect, diplomat, om politic. A fost chiar arhitect-șef al Capitalei în anii comunismului, ulterior președinte al Uniunii Arhitecților, ministru al culturii și, în final, a avut o carieră diplomatică. A fost consilier la legația română din Paris, șef al misiunii diplomatice la Roma și ambasador UNESCO la Paris. În aceste roluri, Pompiliu Macovei a realizat diplomație culturală într-o epocă în care cultura era instrument de reprezentare ideologică. În acest timp, și-a adunat o parte importantă din obiectele de artă care constituie colecția familiei. De aceea, colecția are o anume amprentă de cosmopolitism. Biografia lui Pompiliu Macovei trebuie citită cu nuanță: a fost implicat în mecanismele statului comunist, dar, în același timp, a rămas un intelectual interesat de artă și patrimoniu. Această ambivalență reflectă drama generațiilor care au traversat cei 50 de ani de comunism între nevoia de a naviga între convingeri personale și realități politice.
Ligia Macovei (1916-1998) a fost artistă, colecționară pasionată și spirit enciclopedic. A făcut parte din categoria privilegiată de artiști care au putut călători și expune în străinătate în perioada comunistă, beneficiind indirect de cariera diplomatică a soțului său. Dar această situație a avut un dublu sens: pe de o parte, i-a permis contactul cu lumea artistică occidentală; pe de altă parte, a plasat-o într-o zonă delicată de ambiguitate politică, specifică elitei culturale române din epocă.
Ligia Macovei s-a născut la București și s-a format într-un mediu artistic de elită. A urmat între 1934 și 1939 cursurile secției de artă decorativă la Școala de Belle Arte din București, având profesori precum Cecilia Cuțescu-Storck, J.Al. Steriadi și Corneliu Medrea, personalități importante ale artei române interbelice. Această formație academică i-a conferit o solidă bază clasică, dar și o libertate expresivă care s-a văzut ulterior mai ales în desen și ilustrație. A fost, înainte de toate, graficiană, având un instinct propriu al liniei, al sugestiei, al simbolisticii. A rămas celebră pentru ilustrațiile realizate la poeziile lui Mihai Eminescu și Tudor Arghezi, unde desenul funcționa ca un instrument de interpretare poetică, traducând atmosfera, tensiunea, sarcasmul, tandrețea. A fost comisar al pavilionului românesc la Bienala de la Veneția (ediția XXIX). A fost consilier cultural pe lângă misiunile diplomatice din Franța în perioada 1958-1959 și 1972-1975. A avut expoziții personale la Veneția, București, Roma, Viena, Praga, Budapesta, Teheran, Florența. A primit titlul de artist emerit și a primit numeroase distincții și premii, precum Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a.
Având contact cu lumea culturală și artistică pe multiple paliere, cei doi soți au avut ocazia să adune o colecție impresionantă de artă românească și universală: pictură, inclusiv cu lucrări semnate de mari artiști români: Pallady, Tonitza, Țuculescu, Iser, Ciucurencu, obiecte de grafică, obiecte decorative din diverse culturi, textile, ceramică și o vastă bibliotecă de artă. Colecția include, desigur, și un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei. Aici puteți admira covoare vechi persane, piese rare de mobilier, un dulap de sacristie în stil romanic din secolul XIII, o oglindă de Bohemia (1740), două candelabre de Murano, un şemineu din faianţă colorată și o sobă din teracotă de Boemia, două fotolii tip Renaştere Italiană şi două bufete Biedermayer, un vas aparţinând dinastiei Shang (1711-1066 î.H.), un birou Louis-Philippe, o lampă de birou care a aparţinut arhitectului Ioan Mincu. Pe pereți se află picturi de mare valoare aparţinând artiştilor Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, Marcel Iancu și mulți alții.
Biblioteca cuprinde aproximativ 11.000 de volume, dintre care 10.000 sunt din domeniul artelor, esteticii şi filozofiei. Cele mai spectaculoase sunt vitrinele cu ceramică chinezească şi islamică, obiecte din sticlă şi cristal romane. Una dintre vitrine, poziționată în fața unei ferestre ample, are o sticlă mată, translucidă, care permite trecerea razelor luminii prin coloritul sticlelor din interior. Pompiliu Macovei a fost cel care a cerut transformarea acestei vitrine cu sticlă mată. Colecţia de artă populară include obiecte din toate regiunile: un scrin-secretaire transilvănean de pe la 1813, un dulap ţărănesc german din Transilvania, un colţar transilvănean din 1826 cu ceramică populară românească şi ungară, două scaune de lemn din Oltenia, o icoană brâncovenească pe lemn cu ferecături, icoane pe sticlă, un covor moldovenesc. Toate aceste obiecte puse laolaltă au, pur și simplu, o valoare inestimabilă.
Așa că, dincolo de convingeri politice, în urma celor doi intelectuali rămâne o colecție impresionantă de artă și obiecte decorative. Aici putem vedea cum viața poate fi conservată în obiecte, cărți și imagini, toate dăruite mai departe generațiilor viitoare. Această colecție pe care cei doi soți au adunat-o din toate colțurile lumii reflectă o concepție estetică: casa era un spațiu total de cultură, nu doar o simplă locuință. Gestul familiei de a dona colecția statului și de a transforma reședința într-un muzeu este unul simbolic, pentru că demonstrează că viața privată poate fi transformată în patrimoniu public.
Casa este astăzi monument istoric și face parte din zona construită protejată nr. 11 (11 Iunie, Bulevardul Mărășești și Parcul Carol I). Se află aproape de intersecția străzilor 11 Iunie cu str. Gramont, în apropierea Dealului Mitropoliei, și găzduiește o secție a Muzeului Municipiului București. Așa că vă recomand să îi faceți o vizită. Vă asigur că veți fi impresionați!
