După anunțul noului proprietar al Twitter, Elon Musk, cu privire la concedierea a jumătate din personalul rețelei de socializare, cofondatorul Jack Dorsey și-a prezentat scuzele pe pagina sa de Twitter celor afectați de această decizie.
„Îmi dau seama că mulţi oameni sunt supăraţi pe mine. Sunt responsabil de faptul că toată lumea se află în această situaţie: am crescut compania prea repede. Îmi cer scuze pentru asta”, a scris într-un mesaj pe Twitter Jack Dorsey.
Joi, Elon Musk s-a angajat să concedieze jumătate din forţa de muncă. Compania californiană, care avea aproape 7.500 de angajaţi la sfârşitul lunii octombrie, şi-a închis temporar birourile şi a notificat mii de oameni prin e-mail, explicând că scopul este „îmbunătăţirea stării de sănătate a companiei”.
Oficialii companiei au anunțat că celor care și-au pierdut locul de muncă li s-au oferit trei salarii compensatorii.
În replică, unii dintre angajații concediați au intentat o acţiune colectivă împotriva companiei pentru că nu au primit perioada de preaviz de 60 de zile impusă de legea SUA pentru disponibilizări masive (Warn Act).