Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Cocktail Holidays: Mulți clienți și-au amânat vacanțele de primăvară și Paște iar căutarile pe site au scăzut cu 35% față de perioada similară a anului trecut

Turoperatorul Cocktail Holidays a constat că în această perioadă căutările de pachete turistice de pe site au scăzut cu 35% față de perioada similară a anului trecut și aproximativ 75 de vacanțe au fost anulate.
shutterstock_1629206077

Din cauza pandemiei de coronavirus, cele mai afectate destinații sunt, așa cum era de așteptat, cele din Asia (China, Japonia, Coreea de Sud) și din Vestul Europei (Italia, Spania, Franța).

„Cele mai afectate sunt plecările din această perioadă și programele de Paște, care sunt în mare parte anulate. Probabil vor apărea și alte cereri de anulări/amânări, în funcție de cum va evolua pandemia în Europa. În ceea ce privește vacanțele estivale, puțini turiști au ales să se intereseze de condițiile de anulare în acest moment, majoritatea sunând și informându-se despre situația acestor vacanțe early booking pe care le-au rezervat. Pachetele noastre au o politică de anulare destul de permisivă, pornind de la 20% la sejururi și penalitățile cresc doar cu a 30-a zi înainte de data plecării. Astfel, turiștii noștri au înțeles că este mai bine să mai aștepte înainte de a lua decizia de anulare. În plus, până la data de 30 aprilie, condițiile de penalizare pentru rezervarile noi au fost reduse la minimum și am introdus un grad mai mare de flexibilitate. Pentru întreg sezonul 2020, noi avem programate aproximativ 45.000 de locuri, numărul celor care anulează fiind destul de mic raportat la această cifră”, explică Dan Goicea, director general al Cocktail Holidays.

Turiștii români care aveau deja cumpărate pachete turistice (city break-uri, circuite sau sejururi) cu plecare în perioada martie-aprilie au solicitat turoperatorului anularea acestora. Acolo unde amânarea plecării nu a fost posibilă (în 5% dintre cazuri), vacanțele au fost anulate. În cazul pachetelor estivale, planificate în perioda iunie-septembrie 2020, nu au existat încă solicitări de anulare, ci doar intrebări referitoare la situația actuală și cum se preconizează a se proceda pe viitor.

„Și pe destinațiile interne cererile sunt la fel de scăzute ca și pe outgoing. Deși au bugete de călătorie, turiștii așteaptă să vadă cum va escalada pandemia. Este o perioadă foarte dificilă pentru turism, industrie în care lucrează sute de mii de oameni și, probabil, cea mai afectată  de actuala situație. Menținerea personalului angajat este foarte importantă pentru noi și avem nevoie de o serie de măsuri de ajutor din partea statului, cele mai importante fiind amânarea pentru 4 sau 6 luni a taxelor pe salarii, amânarea sau chiar micșorarea unor taxe și impozite (TVA, taxe locale), relaxarea politicilor de finanțare a băncilor (stabilirea unor noi indicatori pentru acordarea creditelor, comisioane mai reduse) și, după ce pandemia va trece, ajutor din partea statului pentru a impulsiona creșterea turismului”, spune Dan Goicea.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii