Cele două aeroporturi ale Capitalei au înregistrat un număr record de 8,46 mil. de pasageri în primele şase luni ale acestui an, cu 5,08% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2025.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti îşi consolidează statutul de principal pol aviatic al României. Datele de trafic din primele şase luni ale acestui an indică o creştere semnificativă; astfel, cele două aeroporturi ale Capitalei, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, au înregistrat un număr record de 8.459.576 de pasageri, cu 5,08% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2025.
Creşterea traficului aerian s-a reflectat şi în numărul mişcărilor de aeronave. În primul semestru au fost înregistrate 68.367 de aterizări şi decolări, cu 3,37% mai multe decât în perioada ianuarie-iunie 2025.
„Rezultatele pe care le-am obţinut sunt efecte ale noii strategii manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente şi, nu în ultimul rând, către optimizarea calităţii şi siguranţei infrastructurii aeroportuare”, a precizat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.
Aeroportul Henri Coandă a depăşit pragul de 7,7 milioane de pasageri, dar recordul absolut îl deţine Aeroportul Băneasa, care a ajuns, în primul semestru, la 745.674 de pasageri, cu 50.956 mai mulţi decât numărul total de pasageri înregistraţi pe acest aeroport pe parcursul întregului an 2025.
„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat o creştere solidă şi sustenabilă, prioritatea managementului CNAB fiind asigurarea condiţiilor optime pentru această dezvoltare, cu preocupare majoră pentru a menţine cele mai stricte standarde de siguranţă şi securitate a pasagerilor şi operaţiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală”, a mai adăugat Mîndrescu.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.