FacebookTwitterLinkedIn

Primarul Emil Boc a anunțat o investiție de 50 milioane de euro într-un spital public de îngrijiri paliative, o premieră în sistemul medical de stat din România. Proiectul are PUZ-ul aprobat și urmează să intre în etapa de avizare tehnică.

Municipiul Cluj-Napoca va avea un spital de îngrijiri paliative, printr-o investiție estimată la 50 de milioane de euro, a anunțat primarul Emil Boc. Unitatea medicală va fi construită pe Valea Gârbăului. Emil Boc a precizat că proiectul este inițiat în colaborare cu prof. dr. Constantea, managerul Spitalului Municipal „Clujana”, și reprezintă o premieră în sistemul public de sănătate din România. Noul spital va avea peste 100 de paturi și va include și o extindere a capacității de terapie intensivă.

Planul Urbanistic Zonal a fost deja aprobat în Consiliul Local, iar următorul pas îl reprezintă avizarea indicatorilor tehnici. Finanțarea va fi mixtă (locală, națională și europeană), cu sprijinul solicitat Ministerului Sănătății pentru integrarea proiectului în rețeaua publică de îngrijiri paliative.

În prezent, îngrijirile paliative din România sunt asigurate în principal prin secții sau compartimente integrate în spitale publice, precum și prin centre operate de organizații non‑guvernamentale, însă nu există un spital public dedicat exclusiv paliativelor.

Conform celor mai recente date oficiale, rețeaua publică din România include puțin peste 1.000 de paturi de îngrijiri paliative, restul până la un total de aproximativ 3.700 de paturi fiind asigurate de sectorul privat și de organizații non‑guvernamentale. Capacitatea actuală este insuficientă raportat la necesarul real: peste 192.000 de pacienți au nevoie anual de servicii paliative, iar specialiștii estimează că ar fi necesare mii de paturi suplimentare pentru a acoperi cererea și pentru a reduce presiunea asupra secțiilor de terapie intensivă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.