FacebookTwitterLinkedIn

Clinica Amethyst Radiotherapy din Otopeni, prima din cadrul grupului Amethyst care s-a extins între timp pe plan european, a avut, în cei 10 ani de la înființare, peste 15.000 de pacienți cu un diagnostic oncologic. În fiecare lună, în cadrul centrului, sunt tratați circa 800 pacienți, spune un comunicat al companiei. 

În acest an, la conducerea clinicii Amethyst din Otopeni a fost numit Daniel Dram, cu o experienţă de peste 10 ani ȋn zona de dezvoltare și management operațional, activând anterior în cadrul spitalului Monza.  

„De aici (clinica din Otopeni n.r.) a început, în 2012, sub coordonarea profesorului Chiricuță, atât rețeaua națională, care include acum 4 centre și 8 acceleratoare, cât și rețeaua internațională, care include în prezent 15 clinici în 7 țări, printre care Franța, Austria, Germania, UK, Polonia și Italia. În plus, începând din această lună, clinica înregistrează o nouă premieră, fiind prima clinică din cadrul grupului care implementează tehnologia de ultimă generație C-Rad, care crește precizia cu care e țintită tumora și protejează țesuturile sănătoase prin oprirea automată a radiațiilor, în cazul în care pacientul se mișcă și tumora nu se mai află în raza de acțiune”,  declară Dr. Ciprian Casian, CEO Amethyst România.

Aproximativ 40% din totalul pacienților, (6.000 de pacienți unici) au beneficiat în plus, de tratamente oncologice, altele decât radioterapia (consultații oncologice și chimioterapie). 

R.T.C. Radiology Therapeutic Center, compania care deține centrele Amethyst, a obținut în 2021 o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro, în creștere cu 35% față de anul anterior. În afara Bucureștiului, compania s-a extins cu clinici și în Cluj Napoca, Timișoara și Alba Iulia.