FacebookTwitterLinkedIn

Digi24 este a treia televiziune cu cea mai mare audiență de pe nișa știrilor TV. Are cel mai tânăr public și cel mai educat. Dar audiența sa generală se află la mare distanță de România TV și Antena 3 CNN.

În perioada 1 octombrie – 14 noiembrie 2022, în prime-time (orele 19:00 – 24:00), audiența medie a televiziunii Digi24 a fost de 101.000 telespectatori pe minut la nivel național, potrivit măsurătorilor companiei Kantar Media. Este al treilea rating ca mărime după România TV (363.000) și Antena 3 CNN (248.000).

Spre deosebire de concurență, Digi24 are un public mai tânăr. Și la această televiziune, nucleul dur de telespectatori este format din persoane cu vârste de peste 65 de ani, dar procentul este mult mai redus decât la celelalte stații: 37,6%.

Pe segmentul de vârstă 35 – 48 de ani, Digi24 este lider detașat cu o cotă de 18,8% față de Antena 3 CNN (3,3%), România TV (4,1%) și Realitatea Plus (3,2%). Mai mult, procentul de public matur este mai mare decât la televiziunile comerciale Pro TV (17,7%) și Antena 1 (14,2%).

Grupa de vârstă 18 – 24 de ani are o pondere de doar 0,6%, cea mai mică de pe nișa știrilor.

Programele Digi24 sunt preferate de bărbați: 57,3%. Este cel mai mare procent al publicului masculin înregistrat pe nișa televiziunilor de știri.

De asemenea, publicul cu studii superioare înregistrează la Digi24 o cotă procentuală de 46%, cea mai mare dintre principalele televiziuni. Pe locul secund se află B1 TV cu 44,2%.

Doar 10% dintre telespectatorii Digi24 au studii primare, comparativ cu România TV (29%), Antena 3 CNN (15,7%) și TVR 1 (17,5%).