FacebookTwitterLinkedIn

„Deoarece grafica de carte autohtonă pare să fie, pe nedrept, trecută cu vederea, consider că organizarea concursului „Coperta anului în România” devine un demers de nelipsit pe scena culturală actuală și care, în speranța că va continua, ar putea să contribuie la recunoașterea acelor graficieni care, prin aportul lor esențial, aproape că devin co-autori ai cărților pe care le „pun în formă”. – Sorana Greucean, Project Manager, Casa de Editură Max Blecher, membru în juriul pentru premiul special în cadrul concursului Coperta Anului în România.

Au fost invitate să participe edituri, precum și artiști freelanceri care dețin drepturile de comercializare ale cărților și de publicare ale coperților. Regulamentul și condițiile de participare în concurs se regăsesc pe site-ul agenției aici, iar participarea a fost gratuită și necondiționată de folosirea fotografiilor stock. Parteneri ai concursului au fost Cărturești și PressOne.

Dreamstime a oferit premii financiare în valoare de 7,500 de Euro câștigătorilor și abonamente în valoare de 3.200 Euro tuturor participanților. Premiile s-au acordat pe baza voturilor unui juriu specializat și ale celor care au cont pe platforma online a agenției.

Concursul s-a finalizat pe 27 octombrie, cu anunțarea câștigătorilor. În concurs au fost înscrise în total 150 de coperți: 89 au fost de la edituri și 61 de la designeri independenți. După evaluarea echipei Dreamstime, în concurs au rămas 94 de coperți.page2image15415360

Câștigătorii sunt:

-Premiul special de 3000 de euro: Christine (Stephen King), Editura Nemira

Locul 1 – 2000 Euro:
Prietenii lui Năsuc. Vol. 2: Copacul din casă (Cristina Elena Gheorghiu), Galaxia Copiilor

Locul 2 – 1500 Euro:
Orizuru (Em Sava), Editura Siono

Locul 3 – 1000 Euro:
Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu (Laura Pănăzan), Editura Letras

 

„Autorii nu ne trimit cărți, ci manuscrise, iar rolul nostru ca editură este să prezentăm cititorilor o primă impresie care să transforme un manuscris într-o poveste. O imagine care să transforme cuvinte în sentimente. Exista multe tipuri de design de carte, tocmai de aceea am avut grijă să analizăm coperțile de anul acesta în funcție de categoria din care făceau parte, dar și de sentimentele transmise ca primă impresie. Decizia a fost una dificilă pentru că cei înscriși au făcut o treabă minunată cu lucrările lor. Dar asta, până la urmă, ne face mândri că suntem parte din industria cărții.”, explică Diana Laza, Editor-în-Chief la Ink Publishing House.

Vorbind despre acest proiect-concurs, Șerban Enache, CEO Dreamstime spune: „Coperta Anului în România a fost un concurs curajos prin care am vrut să punctăm importanța graficii de copertă de carte, cu precădere din România. Prin prisma industriei de imagini stock din care facem parte, am pus accentul pe partea vizuală, mai precis, pe designul de coperți de carte, fără să uităm de scopul final al designului de copertă de carte. Am dorit să reiterăm faptul că grafica unei coperți este esențială, este primul pas pentru a-l face pe un potențial cititor să o deschidă, să o cumpere și să o citească. Totodată, pentru cărțile cu distribuție internațională există diferențe semnificative între piețele geografice sau momentul lansării, așa cum se vede chiar pentru câștigătorul marelui premiu. Ne-am propus să evidențiem aspecte multiple, importanța design-ului, legătură dintre carte și copertă, modul în care imaginea ilustrează povestea, dar, mai ales, am vrut să arătam ce graficieni de carte talentați sunt în România. A fost o onoare pentru noi să vizualizăm coperți incredibil de frumoase și atât de diverse, fie că au avut un design creat de la zero, sau pornind de la imagini din alte surse. Am fost, de asemenea, plăcut surprinși de numărul mare de înscrieri de la atât de multe edituri din România.”