FacebookTwitterLinkedIn

Audiența Antena 1 în prime time, în intervalul 1 ianuarie – 17 februarie 2020, este mai mică cu 11.000 de telespectatori față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Este o scădere nesemnificativă.

Cei mai mulți telespectatori ai programelor Antena 1 provin din segmentul de vârstă 45 – 54 de ani: 20,3%. Este un procent mai mic decât cel înregistrat la Pro TV (24%), dar mai mare decât la Kanal D (18,1%).

Al doilea target ca mărime la Antena 1 este reprezentat de telespectatorii cu vârste între 35 și 44 ani: 19,9%.

Cine se uită la Kanal D în prime-time? (profilul telespectatorilor)

Spre deosebire de anii din urmă, Antena 1 și-a întinerit audiența la concurență cu vechiul său rival Pro TV. Astfel, targetul 25 – 34 de ani are o pondere de 12,1% din audiența în prime time a Antenei 1, în timp ce la Pro TV acesta este de 10%. Apoi, grupul cu vârste între 18 și 24 de ani este de 5,6%, față de Pro TV cu 4,7%, dar mai mic decât la Kanal D (6,2%). Mai mult, telespectatorii cu vârste între 12 și 17 ani au o cotă de 4,7% comparativ cu 3% față de Pro TV.

Cine se uită la Pro TV în prime-time? (profilul telespectatorilor)

Targetul „peste 65%” are la Antena 1 o cifră procentuală de 16,3%, puțin mai mare decât la Pro TV (15,5%), dar cu mult inferioară celei de la Kanal D (26,2%).

În funcție de studii, audiența Antena 1 în prime time este dominată de telespectatorii cu studii medii: 54%. Persoanele cu studii superioare sunt în proporție de 12,5%, comparativ cu Pro TV (18,6%) și Kanal D (8,8%). Telespectatorii cu studii primare au o pondere de 29,5%.

Antena 1 este preferată de publicul feminin, care deține o cotă de 60% din audiența națională a televiziunii.