FacebookTwitterLinkedIn

Vânzările de iPhone-uri de la Apple au scăzut drastic în China în primul trimestru al acestui an, în condițiile unei concurenţe puternice din partea mărcii autohtone Huawei, potrivit datelor firmei de cercetare de piaţă Counterpoint Research.

Așadar, Apple a înregistrat o scădere a vânzărilor de iPhone-uri cu 19,1% în primele trei luni ale anului, arată datele Counterpoint, în timp ce gigantul chinez de telecomunicaţii şi electronice de larg consum Huawei a înregistrat o creștere fulminantă a vânzărilor de smartphone-uri, notează Reuters.

Compania din Shenzhen, China, a înregistrat o creştere cu 69,7% în primul trimestru, ascensiune datorată în mare parte lansării smartphone-ului Huawei Mate 60, care vine cu un cip de ultimă generaţie care permite conectivitatea mobilă 5G de generaţie următoare.

Compania este al patrulea mare producător de smartphone-uri din China, punând presiune asupra Apple, care ocupă locul al treilea.

”Vânzările Apple au fost reduse în timpul trimestrului, revenirea Huawei afectând direct Apple în segmentul premium. În plus, cererea de înlocuire pentru Apple a fost uşor redusă în comparaţie cu anii precedenţi”, a declarat Ivan Lam, analist senior de cercetare pentru Counterpoint Research.

Lam a sugerat că producătorul de iPhone-uri şi-ar putea reveni în China, cu posibilitatea unor noi opţiuni de culoare pentru dispozitivele sale emblematice, reduceri agresive de preţuri şi noi funcţii de inteligenţă artificială, care urmează să fie prezentate la viitoarea Conferinţă Mondială a Dezvoltatorilor din iunie.