Chery Group a intrat în Top 10 producători auto la nivel mondial în prima jumătate a anului 2026, datorită creșterii vânzărilor internaționale și evoluției segmentului de vehicule cu energie nouă (NEV).
Performanța consolidează ecosistemul global din care face parte iCAUR, brandul strategic NEV al Chery Group care se pregătește pentru lansarea în România, prima piață europeană semnată pentru dezvoltarea brandului.
În prima jumătate a anului 2026, Chery Group a atins o cotă de 4,1% din vânzările auto globale, clasându-se pe poziția a noua la nivel mondial. În aceeași perioadă, Grupul a comercializat 475.238 de vehicule NEV, în creștere cu 32,3% față de anul precedent. Evoluția a fost susținută și de performanța din Europa, unde vânzările de vehicule cu energie nouă au ajuns la 86.000 de unități, în creștere cu 385% față de aceeași perioadă din 2025.
Expansiunea internațională a continuat în luna iulie, când Chery Group a depășit pentru prima dată pragul de 200.000 de vehicule exportate într-o singură lună. La nivel global, Grupul deservește peste 20,16 milioane de utilizatori, dintre care 5,56 milioane în afara Chinei, și este prezent în peste 130 de țări și regiuni.
Dezvoltarea globală este susținută de o infrastructură extinsă de cercetare și dezvoltare, Chery operând opt centre R&D în Europa, Asia și America de Nord. În acest ecosistem, iCAUR contribuie la strategia globală de dezvoltare a Chery Group în segmentul vehiculelor cu energie nouă, combinând tehnologii electrificate, design distinctiv și o abordare construită în jurul conceptului Urban Outdoor Adventure.
Unul dintre modelele care susțin dezvoltarea internațională a brandului este iCAUR V23. Lansat în China la finalul anului 2024, modelul a depășit 100.000 de unități vândute la nivel global și este prezent în peste 20 de țări și regiuni. Pentru Europa, următoarea etapă de dezvoltare a iCAUR va fi susținută de V27, flagship-ul global al brandului și primul model planificat pentru piața din România.
România este prima piață europeană semnată pentru iCAUR, iar Auto Italia este primul grup partener confirmat pentru dezvoltarea brandului în Europa. Lansarea oficială a iCAUR în România este planificată pentru luna octombrie 2026, urmând ca V27 să fie disponibil comercial la începutul anului 2027.
Auto Italia este unul dintre cei mai importanți importatori auto din România, cu peste 30 de ani de experiență în importul, distribuția și vânzarea de autovehicule și servicii post-vânzare. Compania reprezintă pe piața locală mărci importante din industria auto și este deținută integral de Grupul Samelet din 2011. În 2025, Grupul Auto Italia a devenit importator oficial al mărcii CHERY în România, iar lansarea iCAUR marchează o nouă etapă în dezvoltarea portofoliului Chery Group pe piața locală.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.