FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat vineri că Rusia ar trebui suspendată din Consiliul de Securitate al ONU.

“Când un membru permanent al Consiliului de Securitate lansează un război neprovocat şi nejustificabil, un război care este condamnat de Adunarea Generală, suspendarea acelui membru din Consiliul de Securitate, în opinia mea, ar trebui să fie automată”, a spus Michel, referindu-se la războiul din Ucraina, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia – au drept de a-şi folosi dreptul de veto pentru a bloca adoptarea de decizii. “Utilizarea dreptului la veto ar trebui să fie o excepţie dar a devenit, am văzut, regula. O reformă este necesară şi urgentă”, a spus Michel, într-un discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU la New York.

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organism al ONU, iar în conformitate cu carta ONU, Consiliul de Securitate are “principala responsabilitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.