
Din luna noiembrie a anului trecut, businessul Cereal Crunch a fost preluat de 3 antreprenori, Radu Savopol și Lucian Bădilă, co-fondatori ai celui mai mare lanț de cafenele din România, 5 to go și Andrei Alecu, proprietar al cafenelei Utopia Coffee Bar. Noua echipă își dorește să dezvolte un sistem de francize care să permită extinderea în România și pe plan internațional.
„Cred în potențialul acestui concept, bazat pe socializare și dorința tinerilor de a găsi acele locuri plăcute, care să ofere nu doar un spațiu, ci o experiență senzorială. Luând în calcul acest aspect, cea de-a doua locație Cereal Crunch a venit cu un design cool și modern care să sublinieze ideea de experiență, aducând culoare, zone luminoase, cu verdeață și simboluri grafice care să echilibreze amploarea spațiului”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.
Pentru anul în curs, obiectivele sunt de a ajunge la 5 francize, deschise în marile orașe din România și în afara țării. Pentru cele două locații deschise, se estimează, în 2020, o cifră de afaceri de aproximativ 350,000 euro.
„Prima locație Cereal Crunch, de la Piața Națiunile Unite, a avut o performanță pe un trend crescător în cei doi ani de la deschidere. Pornind de la această premisă și de la cererea din piață de a deschide astfel de locații, am setat obiectivele pentru anul acesta și planurile de dezvoltare pe termen lung”, a adăugat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.
În primele zile de la lansarea celei de-a doua locații, peste 350 de oameni au vizitat cereal barul.