FacebookTwitterLinkedIn

Cristian Rădulescu, director general al Grup Feroviar Român (GFR) este suspectat de dare de mită, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție comise în perioada 2025–2026, potrivit DNA.

Dosarul vizează o mită de aproximativ 500.000 de euro, care ar fi fost oferită unui practician în insolvență pentru obținerea unui imobil situat pe bulevardul Lacul Tei din Capitală. Imobilul ar aparține unei societăți din Grupul Grampet aflate în procedură de concordat preventiv.

Cristian Rădulescu a fost plasat de DNA sub control judiciar pe cauţiune.

“În cursul anului 2025, una dintre societăţile pe acţiuni din grupul de firme în care este director şi inculpatul R.C. a intrat în procedura de concordat preventiv, motiv pentru care în dosarul deschis pe rolul instanţei a fost desemnată de către Curtea de Apel Bucureşti o societate de practicieni în insolvenţă care să asigure supravegherea activităţii debitorului, analizarea situaţiei economico-financiare, întocmirea şi monitorizarea planului de redresare, precum şi relaţia procedurală cu creditorii şi instanţa, în vederea implementării măsurilor necesare pentru restructurarea obligaţiilor şi evitarea stării de insolvenţă. Astfel, în perioada iunie 2025 – ianuarie 2026, inculpatul R.C., în calitate de director general al unei societăţi din cadrul grupului de firme, i-ar fi promis practicianului în insolvenţă desemnat să supravegheze concordatul preventiv al societăţii (martor în cauză) foloase necuvenite constând în suma de 500.000 de euro, precum şi suplimentarea onorariului profesional, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de o altă societate din acelaşi grup”, informează DNA.

Promisiunile ar fi fost formulate în legătură directă cu atribuţiile exercitate de practicianul în insolvență, în calitate de administrator concordatar, scopul urmărit fiind urgentarea dobândirii de către grupul de firme a unui imobil situat în municipiul Bucureşti, inclus în activul societăţii aflate în concordat.

“În acest context, inculpatul R.C. ar fi urmărit ca administratorul concordatar să îşi îndeplinească în mod defectuos obligaţiile sale profesionale, în special în ceea ce priveşte întocmirea planului de restructurare, susţinerea apărării în faţa judecătorului-sindic, declararea şi motivarea apelului împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, precum şi derularea procedurilor de executare silită asupra bunurilor societăţii”, explică DNA.

Grupul Grampet a anunțat că își menține „întreaga disponibilitate de a coopera în mod deplin, transparent și proactiv cu autoritățile competente”.

Compania subliniază că situația procedurală îl vizează pe Cristian Rădulescu, director general al Grup Feroviar Român, și precizează că ancheta nu afectează activitatea operațională, stabilitatea sau capacitatea grupului de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

„Toate activitățile se desfășoară normal, în condiții de continuitate, predictibilitate și stabilitate”, potrivit Grampet.

Grupul Grampet este cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa Centrală și de Sud-Est.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.