
Parcă văd deja muntele lui Sisif în față și urcarea pe anul 2019. În fiecare an trebuie să reinventez businessul, dar și pe mine. De multe ori am căutat o formă să mă energizez, aveam nevoie de ceva să îmi ofere putere.
Un antreprenor fără vitalitate este ca o căruță fără cai
Ani de zile m-am chinuit cu tot felul de programe la sală ca să mă mențin în formă; nu este vorba despre a slăbi, pentru că întotdeauna am avut o greutate ideală. Este vorba despre a obține acea vitalitate pentru a-mi îndeplini obiectivele personale și de business. Nu mai este o noutate pentru nimeni că un somn foarte bun, alimentația și mișcarea te ajută să ai mai multă energie. Liderii noștri aleargă pe la maratoane, triatloane, se antrenează prin săli și fac tot felul de sporturi.
Eu nu suportam să merg la sală, simțeam că mă chinui să fac ceva ca să reduc stresul inerent, până când am descoperit o formă minunată de a face mișcare, combinând plăcerea de a călători în natură, cu socializarea și bineînțeles cu a mă păstra în formă: drumețiile montane și ascensiunile la altitudine.
Din ciclul vieţii echilibrate, în decembrie 2016 am acceptat provocarea de a merge într-o expediţie în Himalaya până la 5400m altitudine, respectiv Everest Base Camp. Nu aveam niciun fel de pregătire pentru a duce la bun sfârşit această expediție. Singurele mele legături cu muntele erau iarna când schiam și obișnuiam să fac drumeţii maxim o dată pe an. Nu credeam că această experiență va fi una din cele mai puternice lecții de viață pe care puteam să o primesc. Am experimentat toate stările posibile: insomnia, vomă, dureri de cap, amețeli și tocmai pe acest fond am descoperit câtă putere interioară și fizică am, că pot duce până la capăt tot ceea ce părea imposibil la o primă vedere.
În prezent, energizantele mele au devenit ascensiunile la altitudine
Este ceva special în momentul în care mișcările mele devin atât de lente încât nu mă recunosc pe munte, de unde în viața de zi cu zi mă agit să obțin ceea ce îmi doresc. Acolo sus este ca și când absolut totul în jurul meu se schimbă, de la confortul patului de acasă, căldura căminului, oxigen cât vreau. Și pe acest fond mă schimb și eu. Îmi place această adaptare naturală, a mea, a minții mele, a corpului meu, o adaptare continuă la contexte improprii. Pentru ca în final să reușesc să ajung acolo unde îmi propun, acolo Sus.
Adaptarea este singura condiție ca să reușești
Am descoperit că în lumea business-ului mai sunt și alți lideri care au simțit efectele muntelui, efectele aerului rarefiat și care vorbesc deschis despre cum îi ajută pe ei ascensiunile montane.
’’Muntele mă învață că cea mai importantă competiție este cea cu tine însuți. Nu pot să concurez cu muntele! Pot doar să îl respect și prin fiecare respirație acolo sus să îmi depășesc limitele. Să fiu mai bun ca ieri. Competiția cu alții poate ne face mai rapizi. Competiția cu noi înșine este cea care ne poate face mai buni. Muntele îmi mai arată ceva: Integritatea. Nu pot folosi scurtături ca să ajung în vârf fără să plătesc un preţ. În business şi în viaţă, integritatea este importantă. Pentru a reuși pe termen lung, trebuie să transpirăm, să muncim. Iar rezultatul ne va da acea mulțumire pe care o încercăm când ajungem în vârf.’’ Romulus Badea, Vice President la Chamber of Tax Advisers, Tax Partner la Soter &Partners – chiar în acest moment el este în drum spre a se delecta cu aerul de Aconcagua.
Anul acesta l-am început pe Kilimanjaro.
Kilimanjaro a fost o demonstrație live de management făcut perfect, fără niciun cusur. Angajații noștri se plâng de multe ori că nu au condițiile necesare să își atingă obiectivele, să își facă treaba. Oamenii aceștia care ne însoțeau, respectiv 13 africani la un număr de 3 turiști, reușeau de trei ori pe zi să pregătească masa în cel mai mic detaliu (inclusiv clătite, supe și pite proaspete), cărau apa în spate și toate merindele. Pe Kilimanjaro trăiești doar la cort, nu există niciun loc amenajat unde să poți mânca. Practic, ei reușeau de trei ori pe zi, în locuri complet diferite, să amenajeze o bucătărie și o terasă pe care să mănânci preparatele lor delicioase, făcute pe loc.
Un exemplu de atitudine de leadership pe care am resimțit-o puternic a fost momentul în care unul dintre noi a întrebat ghidul african dacă ei, ghizii, își fac idee încă de la început cine va reuși să ajungă pe vârf și cine nu. Răspunsul a fost: Pentru noi, toată lumea îndeplinește condiția să reușească, avem această încredere!
Practic, ghizii de acolo au în ADN deviza: Vezi în ceilalți ceea ce vor deveni și vei culege acele roade.
După o aventură ca aceasta, m-am simțit de trei ori mai vie, mai cu poftă de viață. Mă simt de trei ori mai puternică și mai pregatită pentru atingerea oricărui alt obiectiv.
Cătălin Păunescu, fondator Star Storage, vorbeşte și el despre puterea muntelui: ‘’Ascensiunile montane mă sprijină în starea mea de bine pentru că îmi dau un reset asemeni computerului. De multe ori, problemele dispar doar la o simplă apăsare a butonului de restart. Timp de zece zile cât urc la altitudine șterg tot ce ține de stres, de probleme și mă ține cât pentru un an întreg. Apoi o iau de la capăt cu altă ascensiune.’’ Anul acesta se pregătește pentru o ascensiune la peste 6.000m altitudine în Himalaya.
Beneficiile pe care le simt pe munte:
- Îmi schimbă Starea de spirit, îmi oferă wellbeing personal
Mulți clienți cu care lucrez în sesiunile 1 la 1 se plâng de starea de spirit proastă pe care o au de-a lungul lunilor, de stări de stres, chiar depresive, se simt copleșiți de noianul de responsabilități, de acasă și de la serviciu. Eu personal mi-am găsit de unde să îmi extrag starea de bine, din meditație și drumețiile montane.
LA Times, spune: “O plimbare de 90 de minute în natură poate duce la beneficii măsurabile pentru creier și poate ajuta la combaterea depresiei”.
- Îmi crește nivelul de Energie
Drumețiile îmi aduc oxigen și combustibil suplimentar mușchilor, organelor și altor țesuturi ale corpului. Acest oxigen și combustibil suplimentar oferă un impuls care îmi întărește mușchii și plămânii, sporind în același timp rezistența, vigilența și nivelul de energie.
Atunci când m-am întors de pe Kilimanjaro, corpul se resimțea, însă mintea avea și are o super energie care îmi dă foarte multe idei și mă simt foarte creativă la birou.
- Îmi previne și reduce Insomnia
Înainte mă trezeam nopțile cu gândul la tot felul de probleme de rezolvat, însă de când merg pe munte aceste probleme au dispărut.
- Mă menține Prezentă
În general, trăim analizând trecutul, ceea ce tocmai s-a întâmplat și planificând viitorul. Iar dacă ne gândim că nici trecutul și nici viitorul nu există, tot ceea ce ne rămâne este clipa Prezentului. Atunci când sunt pe munte, toate frumusețile din jur mă mențin prezentă, îmi reamintesc despre bucuria de a trăi.
Foarte mulți oameni cu care lucrez în programul LifeFit sau în terapie se plâng despre faptul că viața lor este o pendulare între clipele trecute, analiza a ceea ce nu a mers și grija față de ce se va întâmpla în viitor. Acest mindfulness despre care se vorbește atât de mult și care este util, în practică este greu de implementat, pentru că mintea este obișnuită. O tură pe munte te poate ajuta să faci primii pași spre mindfulness.
Iata mai jos o filmare care vorbește de la sine despre starea din turele pe munte:
Simona Nicolaescu
www.simonanicolaescu.ro
Psihoterapeut, coach şi susţinător al vieţii echilibrate în România
Simona Nicolaescu a dezvoltat LifeFit, un program unic pentru a produce schimbări profunde în vieţile liderilor din România, cu deschiderea porţilor către propriul subconştient, trasarea unui plan clar pentru a-şi atinge visurile, vitalitate fizică şi psihică crescută.
A inclus mare parte a învăţăturilor extrase din diferitele experienţe ca antreprenor, lider, mamă şi din diferite formări pe care le are: psihoterapie ericksoniană, hipnoză, coaching, silent retreat, terapie cranio-sacrală, mind power.
Lucrează în sesiuni individuale cu managerii din România pentru a îi ajuta să ducă o viaţă mai echilibrată din punct de vedere emoţional, pentru a se bucura mai mult de viaţa pe care o au.
Ţine workshopuri pe teme precum: Sleep better, Stress Management, Mind focus, Tehnici de relaxare.
Desemnată “Antreprenorul anului” în 2013, Simona Nicolaescu şi-a dedicat ultimii 8 ani din cariera sa profesională susţinerii şi promovării vieţii echilibrate, prin proiecte creative, adresate mediului de afaceri, derulate în premieră în România.
Sub semnătura sa au luat naştere primul program de well-being pentru angajaţii companiilor, în anul 2010, şi primul audio-book pentru diminuarea stresului, în anul 2014, intitulat “Tehnici de reducere a stresului”.