Am primit această întrebare acum ceva vreme, la finalul unui interviu. M-am fâstâcit puțin, mi s-a părut că e greu de dat o definiție generală. Am spus ce înseamnă pentru mine succesul, cu rezerva că pentru alții s-ar putea să însemne altceva.
Dacă aș fi fost întrebată acum 20 de ani, cu siguranță aș fi dat alt răspuns. Acum însă, când lumânările de pe tort costă aproape la fel de mult precum tortul, aș spune că succesul este o combinație de momente de bucurie, fericire și scop, sens în viață. Dacă în trecut aș fi spus că e important să lucrez cât mai mult, acum îmi dau seama că, pe lângă ceea ce fac la birou în fiecare zi, sunt și alte aspecte. Celebra memă „Nimeni nu își dorește, la final de zi, să fi petrecut mai mult timp la birou” începe să capete sens.
Consider că momentele de bucurie, de fericire vin din mai multe părți:
În primul rând, din a fi bine cu noi înșine. Acest echilibru interior nu este neapărat un dat. Poate că unii îl găsesc mai repede, alții îl caută toată viața.
Când suntem în echilibru cu noi înșine, avem șanse mari să fim în echilibru și cu ceilalți, să avem relații de calitate cu oamenii din jur: prieteni, colegi, soț, soție, copii, părinți, frați. Și astfel ajungem la o altă sursă importantă de bucurie: ceilalți, relația noastră cu alteritatea.
Pasiunile noastre sunt, de asemenea, o potențială sursă de bucurie. Știu, suntem toți foarte ocupați și e greu să ne mai cultivăm pasiunile sau să le identificăm. Ajută să ne gândim ce ne plăcea să facem când eram mai mici, cum ne petreceam timpul. A ne cultiva o pasiune poate să ne ajute, să fie ca o gură de oxigen de care avem nevoie în momente dificile. Iar aceste momente nu întârzie să apară.
A ajuta pe altcineva poate fi o altă sursă de bucurie. Dacă mergem la o școală și facem ceva pentru o clasă, pentru un copil care are nevoie de sprijin, de orice fel, bucuria lui sau a clasei, a profesorului va fi molipsitoare. Noi vom fi fericiți, iar cei din jurul nostru se vor bucura, la rândul lor, de starea noastră.
De foarte multe ori însă, bucuria vine din acțiuni care pot părea mărunte, dar care sunt importante pentru alții și pentru tine. Iată aici câteva dintre lucrurile care se află pe lista mea:
O carte care ne emoționează, ne face să trăim mai multe vieți, ne bântuie noaptea, în somn, pentru că vrem ca starea pe care ne-a creat-o să dureze;
O cafea băută dimineața, în weekend;
Primele mărgăritare, aduse de cineva la semafor, când erai în grabă între două întâlniri și uitaseși de tine și de primăvară;
Un parfum care îți evocă o călătorie la Capri, vara, conducând o mașină decapotabilă – pe care nu ai făcut-o, dar la care visezi de mult;
Un macaron și un pahar de șampanie la o terasă la Paris, în timp ce te îmbeți cu „l’air du temps et de la ville”;
Revederea, după câțiva ani, a cuiva drag și privirile acelea care spun mai multe decât toate cuvintele lumii;
Decolările și aterizările avioanelor care ne poartă prin lume.
Legat de a da un sens vieții, această nevoie apare, pentru cei mai mulți, mai târziu.
Kierkegaard vorbește de trei etape ale existenței: cea estetică, cea etică și cea religioasă. Un salt calitativ face posibilă trecerea dintr-o etapă în alta, dintr-un mod de viață în altul.
Cele trei etape sunt stadii în dezvoltarea individului către sinele propriu.
În etapa estetică, suntem orientați către plăcerile obișnuite, către evitarea plictiselii, către exterior și adaptarea la el.
Etapa etică este cea în care ne construim o familie, suntem responsabili de ea, de copii, de a produce venituri pentru a-i susține pe toți cei apropiați.
În etapa religioasă, individul este ghidat de credință, nu neapărat credință în divinitate, ci în ceva deasupra sa, un scop mai înalt decât sinele.
Nu toți oameni trec prin toate etapele, sunt persoane care rămân în etapa estetică și la 50 de ani.
Când ajungem însă în a treia etapă, atunci ne implicăm în cauze sociale, în proiecte de sustenabilitate, care merg dincolo de individ, de grup restrâns. E vorba aici despre a lăsa ceva în urmă, chiar dacă, la o scară mai amplă, acel ceva este o piatră într-un edificiu mai mare.
Îmi amintesc de o poveste pe care am auzit-o la o antreprenoare din Senegal. Este despre un incendiu care a izbucnit și pe care oamenii se străduiau să îl oprească. O pasăre colibri se tot ducea la râu și aducea câte un strop de apă ca să stingă focul. O altă pasăre i-a spus: „Ce faci, nu vezi că nu ai nicio șansă? Este mult prea mare focul, iar tu faci prea puțin!” Pasărea colibri i-a răspuns: „Fac tot ce pot, îmi fac datoria, măcar contribui la un colț, cât de mic!”
Succesul, la final, înseamnă să știi că ai contribuit și tu, cu picătura ta de apă, iar între timp te-ai bucurat de fiecare moment. Pentru mine, așa este. Cum e pentru tine?