– Bună ziua, ce frumos arată totul și ce mult mă bucur să fiu aici!
– Bună ziua, bine ați venit, ce zi frumoasă!
– Da, e o vreme numai bună pentru un prânz pe terasă. Și totul arată delicios!
– Da, astăzi avem mai multe specialități, eu vă recomand…
– Sunteți foarte amabilă, mulțumim, cred că alegem…, sună foarte bine. Ce frumos ați amenajat terasa!
– Foarte bună alegere, sigur vă va plăcea, revin imediat cu mâncarea și mă bucur
că vă place terasa!
– Mulțumim foarte mult.
– Totul a fost foarte gustos, o experiență culinară de nota zece.
– Mă bucur mult că v-a plăcut, sunteți foarte amabili și sperăm să reveniți cât de curând.
– Sigur vom reveni și sperăm să fiți tot dumneavoastră de serviciu, totul a fost fără cusur.
– Ne bucurăm! La revedere și pe curând!
Aceasta a fost una dintre sutele de conversații pe care le-am auzit, integral sau parțial, în câteva săptămâni petrecute în Cornwall, Anglia. O conversație între clienții unor restaurante și chelneri. Nu restaurante Michelin, ci locuri mai… agricole, așa cum este în Cornwall, mici restaurante fără pretenții, dar cu mâncare extraordinară, de cele mai multe ori în curtea din spate a unei ferme. Curte de unde, ce-i drept, se vede Oceanul Atlantic.
Voi scrie pe larg despre experiența din Cornwall, însă ce aș vrea să transmit prin acest scurt text este politețea impecabilă a oamenilor, bucuria de a interacționa și aderarea la un sistem de norme sociale pe cale de dispariție – bunele maniere.
Nu cred că am auzit în toți anii mei pe pământ atâtea „Mulțumesc, Minunat, Ce frumos, Ce amabil, Ce gustos” cât am auzit în aceste zile în Cornwall.
Și ajută. Enorm. Ajută să fii salutat, să ți se zâmbească, să ți se recomande cu bucurie anumite lucruri, să faci small talk despre vreme și carnea de vită, să se bucure chelnerița că te vede a doua și a treia oară, să facă glume respectuoase, să îți mulțumească iar și iar că îi alegi și că nu te duci în altă parte și că îi consideri demni de banii tăi, și de timpul tău, și de papilele tale gustative.
Ajută să ți se zâmbească pe stradă și să fii ajutat/îndrumat de străini amabili, ajută să fii abordat de vânzătorul de la librărie care să te complimenteze pentru că i-ai cumpărat copilului kilograme de Enid Blyton, ajută când vânzătorul de la supermarket îi face cadou copilului o turtă dulce sau când bucătarul de la restaurant îi face cinste cu desertul lui preferat, iar apoi vine la masă să schimbe impresii cu niște străini, pe care, cel mai probabil, îi vede o dată în viață.
Ajută când șoferița unui monstru de Ferrari îți vede băiețelul fermecat de motorul hiperputernic, așa că îi zâmbește și ambalează motorul spre marea lui încântare.
Ajută să nu auzi atâtea zile niciun cuvânt urât, nicio înjurătură, iar în trafic oamenii să se comporte ca într-un menuet. Ajută să simți că ești văzut și prețuit. Să îți amintești că suntem toți oameni și că „we are all in this together”.
Mă bucur că măcar în unele colțuri de lume oamenii nu au uitat.
#satraimfrumos