Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că rolul important pe care-l va juca Casa de Comerț Unirea va fi acela de a elimina cât mai mulți intermediari din lanțul de aprovizionare cu produse agroalimentare.
Practic, Casa de Comerț Unirea va fi instrumentul care să integreze verigile de producție cu consumatorul final, având rolul însă de a elimina cât mai mulți intermediari din lanțul de aprovizionare cu produse agroalimentare, susține ministrul Adrian Chesnoiu.
„Am gândit complementar cu strategia de dezvoltare a Casei de Comerț și îmbunătățirea cadrului legislativ în vederea eliminării, pe cât posibil, a cât mai multor verigi din lanțul de aprovizionare cu produse agroalimentare. Vedem cu toții ce se întâmplă astăzi. Produce fermierul român un kilogram de carne de miel și îl vinde la poarta fermei cu 20 – 22 lei, iar pe raftul magazinului, acesta ajunge cu prețul majorat. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Casa va avea rolul, pe zona de legume, să integreze materia prima provenită de la producătorul primar care nu are posibilitatea sau nu este asociat într-un grup de producători printr-o formă organizată ca să aibă putere de negociere cu retailul. De cealaltă parte vin instituțiile statului care să aibă pârghiile necesare să regleze astfel de situații care evident nu sunt convenabile și nu sunt în regulă pentru niciun jucător”, a punctat Chesnoiu.
Potrivit acestuia, în luna septembrie, Casa de Comerț ‘Unirea’ va fi capitalizată, astfel încât să fie pusă în aplicare strategia de dezvoltare. Acest lucru va avea loc la rectificarea bugetară. Până atunci, însă, autoritățile se pregătesc să modifice cadrul normativ după care va funcționa instituția.
„Asta face parte dintr-un plan pe termen mediu, pentru că pe termen scurt am venit cu măsuri imediate de sprijin pentru fermieri. În același timp, trebuie să gândim și pe termen mediu și lung, iar strategia de dezvoltare a Casei exact acolo va interveni, astfel încât să putem să avem toate mijloacele necesare de suport, de sprijin, pe de o parte a fermierilor, și de partea cealaltă a cetățenilor, a consumatorilor finali”, a adăugat ministrul.
Casa Română de Comerț Agroalimentar ‘Unirea’ a fost înființată la finele lunii noiembrie 2018. Prin acesta, Guvernul își propunea la acea vreme să formeze un mecanism național ce urma să asigure achiziția, sortarea, procesarea primară, standardizarea și distribuția către rețele comerciale interne sau de export.
Totodata, prin înființarea acestei entități, autoritățile au avut în vedere și crearea unei rețele naționale de magazine, dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piața internă cu produse agroalimentare proaspete și procesate de origine autohtonă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, din 1 august 2022, Casa de Comerț ‘Unirea’ va fi fi capitalizată cu suma de 100 de milioane de euro, fonduri de la bugetul de stat.