Mariana Cotoi, directorul general al Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea, a declarat că societatea pe care o conduce a livrat peste 150 de tone de legume şi fructe proaspete în reţelele a patru mari retaileri din România şi peste 20.000 de conserve, după o lună şi jumătate de la reluarea activităţii. În prezent, Unirea se află în negocieri cu un al cincilea retailer, dar şi cu o platformă online.
Mariana Cotoi: „După o lună şi jumătate de la reluarea activităţii Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea am livrat către retaileri peste 150 de tone de legume şi fructe proaspete şi 20.000 de conserve, dulceţuri, gemuri, sucuri.
Noi spunem că treaba merge din ce în ce mai bine, pentru că este o deschidere destul de mare din partea producătorilor pentru a veni înspre noi, spre Casa Unirea.
Ne-am diversificat gama de produse şi intenţia noastră este să îi ajutăm şi pe producătorii mici, nu numai pe cei cu producţiile mai mari, şi să introducem produsele lor în lanţurile de magazine româneşti locale. Acestea există în fiecare judeţ şi fiecare dintre acestea au minimum 3, 4, 5 magazine.
Noi ne adresăm cu precădere producătorilor individuali, nu doar cooperativelor, dar în acelaşi timp îi încurajăm să se asocieze. Acesta este viitorul, dar până atunci trebuie să venim şi în întâmpinarea acestora”, conform Agerpres.
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a semnat contracte cu patru mari retaileri prezenţi pe piaţa românească şi se află în negocieri cu un al cincilea retailer şi cu o platformă de livrare. De asemenea, au fost încheiate contracte-cadru cu peste 50 cooperative şi producători agricoli.
Mariana Cotoi: „Până în momentul de faţă avem contracte încheiate cu Metro Cash & Carry, Carrefour, Penny şi Profi. Am demarat discuţiile cu Mega Image şi cu platforma online Bringo. În continuare o să încercăm să ajungem la toţi marii retaileri de la noi din ţară.”