FacebookTwitterLinkedIn

O primă navă care transportă cereale exportate de către Ucraina a ajuns la destinaţia finală, în Turcia, anunţă Kievul. Cargobotul Polarnet a plecat vineri din portul ucrainean Ciornomorsk, cu 12.000 de tone de porumb la bord.

Nava a ajuns la destinație luni, conform programului, după ce a fost inspectată de Centrul de Coordonare Comună (CCC), înfiinţat la Istanbul în baza Acordului internaţional din oraş, semnat în iulie, anunţă Ministerul ucrainean al Infrastructurii, potrivit AFP.

”Această primă experienţă reuşită ne permite să fim optimişti în privinţa perspectivelor viitoare”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii Olensandr Kubrakov, care a mulţumit echipajului pentru că a fost unul dintre primele care au testat acest mecanism.

Cargobotul Razoni, prima navă care a plecat din portul Odesa, la 1 august, cu 26.500 de tone de porumb la bord, care ar fi acostat duminică la Tripoli, în Liban, nu a ajuns încă la destinaţie.

Ambasada Ucrainei în Liban a anunţat că ”cumpărătorul final din Liban a refuzat să accepte încărcătura, din cauza întârzierii condiţiilor de livrare (cinci luni de zile)”.