În vremurile în care trăim, ar trebui să fim egoiști sau altruiști? Consider că niciuna dintre extreme nu este bună și cred că sunt în acordul vostru.
A fi egoist înseamnă a-ți pune propriile nevoi înaintea altora, adesea în detrimentul lor. A fi altruist înseamnă a pune nevoile altora înaintea alor tale, adesea în detrimentul tău. Este normal să avem tendința să considerăm oamenii egoiști ca fiind cei care iau și oamenii dezinteresați ca fiind cei care dăruiesc.
De obicei, „dezinteresatul” are o primire mai călduroasă și este acceptat mai ușor, dar este, într-adevăr, acesta un comportament corect și bun? Personal, am descoperit, precum Antoine de Saint-Exupéry, că egoismul meu nu e chiar așa de mare, având în vedere faptul că le-am dat altora puterea de a mă face să sufăr. Haideți să ne rezervăm puțin timp și să facem împreună o introspecție în aceste două concepte.
Comportamentul pasiv, altruist, înseamnă sacrificarea propriilor dorințe și nevoi, astfel încât să îi poți ajuta pe alții să-și îndeplinească dorințele și nevoile. Sigur că, uneori, trebuie să fim pasivi/dezinteresați, astfel încât să putem construi relații pozitive pe termen lung. Problema este că dacă ești în mod constant altruist, atunci devii un preș și alți oameni vor profita de tine, indiferent dacă își dau seama sau nu.
Cu alte cuvinte, pe termen scurt, stima ta de sine crește pentru că simți că aprobarea celorlalți merită pe deplin, îi ajuți pe ei și nu te gândești deloc la tine. Pe termen lung, ți se vor cere sacrificii mai mari dacă dorești să îți menții aprobarea celorlalți. Ceea ce duce cu timpul la resentimente. Merită? Dacă vei deveni prea altruist, oamenii vor considera de la sine înțeles ajutorul tău și vor exploata bunătatea ta. Nu e recomandat complexul de martir. Dacă e să fim sinceri, adevărata abnegație nici măcar nu este posibilă. De ce? Simplu, pentru că întotdeauna va exista o răsplată pentru comportamentul nostru.
A fi egoist are o reputație proastă pentru că majoritatea oamenilor asociază acest lucru cu a fi rău. E adevărat că oamenii egoiști tind să repete mereu „vreau, vreau, vreau…”, gândindu-se constant că ei sunt centrul lumii, că modul lor de viață e cel mai bun, că totul ar trebui să fie al lor etc. Într-o formă extremă, am putea spune că egoistului îi lipsește empatia.
Ce s-ar întâmpla dacă am privi puțin la „a fi egoist” dintr-o perspectivă pozitivă, ca pe un lucru bun? Atunci am zice că o persoană egoistă este una sigură pe sine, clară în ce privește obiectivele sale, conștientă de puterea sa. Tot timpul, dar în mod special în lumea de azi, a fi egoist și a avea grijă de noi înșine este o necesitate. Adesea, unii dintre noi permitem bunăstării noastre personale să sufere pentru a pune nevoile celorlalți înaintea nevoilor noastre, dar ceea ce e bine să realizăm este că este necesar uneori să fim egoiști și să avem grijă mai întâi de noi înșine. Cum altfel vom putea fi altruiști?
Nici egoismul și nici altruismul nu sunt, după părerea mea, bune sau rele. Le văd ca fiind reciproc avantajoase. Un amestec sănătos de egoism și altruism pentru a fi cu adevărat împliniți. Cred că toți suntem și egoiști, și altruiști. Stima de sine (percepția pe care o ai în legătură cu propria persoană; aceasta influențează și modul de interacționare cu persoanele din jur, și felul în care stabilești relații cu acestea), respectul de sine (acea parte din noi care este mândră de ceea ce facem, care ne iubește și care știe că merităm cele mai bune lucruri) le regăsim atât la persoanele egoiste, cât și la cele altruiste.
Eșecul respectului de sine este egoist. Simțul nostru de respect vine din felul în care ne vedem sau ne simțim. Știți că putem practica respectul de sine stabilind limite, iertându-ne pentru greșelile noastre și iubindu-ne imperfecțiunile. Respectul de sine include obiceiuri sănătoase pe care le putem confunda cu egoismul.
Dacă oamenii consideră că grija pentru ceilalți este importantă, de ce tot ei nu văd la fel grija pentru sine? Experiența mea a relevat că oamenii pot rămâne prinși în această dilemă, considerând termenii egoist și altruist total opuși, negăsind un drum, o conexiune și un loc comun. Terapeuții spun uneori: cea mai importantă persoană din viața ta ești tu. Asta înseamnă că te îndeamnă să fii egoist? Nu e mai degrabă o modalitate și un mijloc deopotrivă de a-ți atrage atenția asupra autoîngrijirii?
Practicarea îngrijirii de sine înseamnă a recunoaște și a răspunde nevoilor tale, luând în considerare și impactul și asupra celorlalți. Propun construirea unui sine sănătos și rezistent, în casa căruia să locuiască în bună prietenie egoismul și altruismul. Sigur că există și oameni care spun că îngrijirea de sine este același lucru cu autoindulgența, privită ca modalitate temporară și adesea inutilă de a încerca să schimbi ceva din ceea ce se întâmplă. Eu însă o văd ca pe o investiție în relații împlinite. Dacă tu ești bine, ai grijă de tine, ai timp și te poți ocupa și de ceilalți.
Amintiți-vă că nu putem fi acolo pentru alții dacă nu ne luăm timp pentru noi înșine. Trebuie însă să ne stabilim limite, să punem niște granițe între noi și alții. Lumea noastră include oameni diferiți, iar aici mă gândesc la manipulatori în mod deosebit. Limitele sunt o modalitate sănătoasă de a ne menține sănătatea fizică și mintală. Trebuie să învățăm puterea cuvântului „nu”. El este sănătos atât pentru noi, cât și pentru ceilalți. A spune „nu”, nu înseamnă că nu mai suntem amabili sau binevoitori, ci, dimpotrivă, înseamnă că suntem pretențioși cu timpul și noi înșine. Preluarea controlului asupra timpului și energiei noastre ne oferă puterea de a alege când putem și când nu putem să facem ceva. Ca o concluzie, aș zice așa: Fii egoist, respectă altruismul altora, exact cum am citit într-o carte motivațională.