FacebookTwitterLinkedIn

Bursele europene au închis marţi în creştere, după un început mixt al săptămânii, în condițiile în care indicele Stoxx 600 a urcat cu 0,66%, iar majoritatea sectoarelor au fost tranzacţionate în sens pozitiv.

Potrivit CNBC, acţiunile din construcţii au condus câştigurile, cu o creştere cu 1,3%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 0,5%.

Titlurile firmei de servicii financiare Hargreaves Lansdown au consemnat printre cele mai mari câştiguri, terminând ziua în urcare cu 5%, după ce consiliul său de administraţie a declarat că va ”recomanda în unanimitate” ca acţionarii să aprobe o vânzare a acesteia către un consorţiu cu capital privat condus de CVC.

Inflaţia din zona euro a crescut cu o rată anuală de 2,6% în mai, faţă de 2,4% în aprilie, a confirmat marţi biroul de statistică al UE, Eurostat, într-o lectură finală. Inflaţia anuală în UE a fost de 2,7%, în creştere faţă de 2,6% luna precedentă.

Indicele german DAX a urcat cu 0,31%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,76%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,6%. Indicele italian FTSE MIB a avansat cu 1,24%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,99%.