FacebookTwitterLinkedIn

Acţiunile europene au închis joi în scădere, în contextul în care pieţele globale au reacţionat la o serie de rezultate financiare raportate de companii şi la cea mai recentă decizie de politică monetară a Rezervei Federale din SUA.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,2%, sectoarele având o evoluţie mixtă.

Acţiunile bancare au încheiat sesiunea în creştere cu 0,6%, în timp ce titlurile companiilor de tehnologie s-au redus în ansamblu cu 1%.

Indicele german DAX a scăzut cu 0,2%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,88%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a contrazis tendinţa negativă generală, cu o creştere de 0,63%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 0,03%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid a avansat cu 0,16%.

Factorii decidenţi ai Rezervei Federale americane au menţinut dobânzile constante la şedinţa din mai, la un interval de 5,25% până la 5,5%, aşa cum era aşteptat.

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a spus că este puţin probabil ca următoarea mişcare a băncii centrale să fie o majorare a ratei dobânzii.

Pieţele din Asia-Pacific au fost în mare parte în creştere, peste noapte, deoarece traderii au reacţionat la poziţia Fed, în timp ce acţiunile din SUA au avansat joi, pe măsură ce investitorii au analizat mai multe câştiguri corporative raportate.