FacebookTwitterLinkedIn

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 30,474 milioane lei (6,166 milioane euro), din care aproape 27 milioane lei (5,45 milioane euro) au fost tranzacţii cu obligaţiuni.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,25%, până la 10.966,71 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,10%, notează Agerpres.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 7,082 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 5,208 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea – 2,697 milioane de lei.