Filiala belgiană a Lufthansa, Brussels Airlines a anunțat că anulează aproape 700 de zboruri în perioada vacanței de vară, aproximativ 6% din cele programate, pentru a reduce volumul de muncă și a evita grevele.
„Astăzi răspundem cererilor sindicatelor și sperăm că vor putea exclude alte acțiuni (vara aceasta)”, a transmis purtătorul de cuvânt al Brussels Airlines, Maaike Andries, citat de Reuters, adăugând că urmează o întâlnire cu sindicatele pe 23 august.
Anulările ar duce la pierderi de venituri de 10,2 milioane de euro, a adăugat compania aeriană.
Sindicatele de piloți și echipaj de cabină ale Brussels Airlines au făcut o grevă de trei zile luna trecută, după ce s-au plâns că presiunea muncii este prea mare, iar compania cunoștea situația de aproximativ un an, însă nu a reușit să o atenueze.
Grevele din întreaga Europă și lipsa de personal obligă companiile aeriene să anuleze mii de zboruri, provocând cozi imense și haos în marile aeroporturi.