FacebookTwitterLinkedIn

Oprirea tuturor importurilor de gaze rusești ar putea avea consecințe economice profunde pe termen lung și ar necesita măsuri urgente de reducere a cererii. 

O analiză a grupului de reflecţie Bruegel, citată de Reuters, arată că, pe termen scurt, oprirea livrărilor din partea Rusiei ar fi suportabilă de către Uniunea Europeană. Pe termen lung, însă, consecințele economice vor fi grave.

În contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, Uniunea Europeană ia în considerare surse alternative de la gazele rusești.

Bruegel a exprimat că, dacă Rusia întrerupe toate livrările de gazele, UE ar trebui să crească importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi să impună măsuri de urgenţă pentru a reduce cererea (precum închiderea fabricilor), pentru a evita problemele severe.

”Un astfel de scenariu de război ar implica decizii dificile şi costisitoare pentru Europa pentru a gestiona ordonat situaţia”, a declarat Simone Tagliapietra, membru senior la Bruegel, în cadrul analizei publicate joi.

Rusia furnizează aproximativ 40% din consumul de gaz al UE. Analiza arată că, prin capacitatea de rezervă a infrastructurii, s-ar putea adăuga importuri săptămânale de 17 TWh din Norvegia, Africa de Nord şi GNL. Astfel, ar putea fi înlocuite nivelurile primite de la Rusia în ultimele săptămâni.

Cu toate acestea, într-un scenariu cu vreme foarte rece şi fără gaze ruseşti în februarie, rezervele de gaze ale UE ar putea fi epuizate până la sfârşitul lunii martie, mai arată analiza.

Terminalele europene de regazificare şi capacitatea conductelor neutilizate ar putea acoperi, din punct de vedere tehnic, 1.700 TWh de gaz, cantitate pe care Europa o primeşte de la Rusia. Potrivit Bruegel, această capacitate s-ar putea să nu se materializeze, având în vedere capacitatea globală limitată de lichefiere şi contractele existente ale furnizorilor de a trimite GNL în Asia.