Ion Țiriac, fost sportiv de renume și unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România, își propune să deruleze la Brașov o serie de investiții sociale și educaționale majore, cu accent pe dezvoltarea copiilor prin sport și accesul la îngrijire medicală.
Proiectele au fost discutate recent în cadrul unei întâlniri cu primarul George Scripcaru, urmând a fi dezvoltate în parteneriat cu municipalitatea.
Printre principalele inițiative se numără construirea unui patinoar multifuncțional, care va include și o sală pentru judo și culoare pentru scrimă, precum și înființarea unei grădinițe cu profil sportiv – proiecte ce vor fi finanțate de Ion Țiriac sau de Fundația care îi poartă numele, cu sprijinul Primăriei pentru identificarea terenurilor și obținerea avizelor necesare.
„M-am născut aici, am crescut aici și cred că merită să facem mai multe lucruri pentru acest oraș. Trebuie să facem mai mult pentru sport, pentru că dacă nu pornim noi, cei mai cunoscuți, nu se va face nimic”, a declarat Ion Țiriac. Acesta a subliniat că dorește să înceapă la Brașov un model de grădiniță sportivă pe care îl promovează de ani de zile, alături de alte nume mari din sportul românesc, precum Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gheorghe Hagi.
„Tare mi-ar fi drag să încep la Brașov cu o asemenea grădiniță sportivă, ca să las copilul să aibă o viață normală, adică să nu stea numai cu tableta în mână, să mai stea și cu picioarele pe pământ”, a adăugat fostul mare tenismen.
Un alt obiectiv major este construirea unui spital destinat copiilor bolnavi de cancer, care va include și facilități pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse. Unitatea medicală ar urma să fie amplasată pe un teren de pe strada Hărmanului, aflat în proprietatea unei companii deținute de Ion Țiriac.
„Încercăm să creionăm un parcurs pe anumite obiective pe care să le facem împreună la Brașov, începând cu acel spital oncologic pentru copii, după aceea o grădiniță sportivă, apoi patinoarul. Domnul Țiriac va construi aceste obiective, iar municipalitatea le va prelua în proprietate pentru a le pune în slujba comunității”, a precizat primarul George Scripcaru.
Pe lângă aceste investiții, Ion Țiriac a promis că va sprijini secția de hochei a clubului municipal Corona, oferind echipamente pentru aproximativ 200 de copii legitimați. „Cu surprindere am aflat că acești copii n-au primit în ultimii ani de zile absolut nimic de la acest club, deși a fost finanțat cu multe zeci de milioane de la bugetul local.
În perioada următoare, reprezentanții Primăriei Brașov și ai echipei lui Ion Țiriac vor continua discuțiile pentru stabilirea locațiilor exacte ale noilor investiții, precum și pentru definitivarea documentațiilor tehnice și juridice necesare demarării lucrărilor. Intenția fostului sportiv este ca, după finalizarea acestor obiective, ele să fie transferate gratuit în proprietatea municipiului, pentru a fi gestionate în beneficiul comunității.
În paralel, Grupul Țiriac a anunțat, în luna aprilie, reluarea demersurilor de autorizare a unui amplu proiect imobiliar cu mix de funcțiuni în Brașov, mizând pe deblocarea avizelor și autorizațiilor necesare pentru una dintre proprietățile sale din centrul municipiului Brașov. Investitorul dorește să demareze un proiect de reconversie urbană a unei suprafețe de aproximativ 40.000 mp, situată pe strada Hărmanului, pe un teren ce a aparținut anterior fostei platforme industriale IUS S.A.
Grupul Țiriac își propune să transforme această fostă zonă industrială într-un proiect rezidențial de amploare, integrând și facilități care vor sprijini dezvoltarea comunității locale în domenii esențiale, precum sănătatea, educația și sportul.
Proiectul este structurat pe trei faze de dezvoltare, iar componenta sa principală presupune construirea a 600 de apartamente.
Credit foto: Primăria Brașov
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.