FacebookTwitterLinkedIn

La întrebările Forbes România a răspuns Bogdan Rusu, manager și fondator FitFresh.

  1. Cum a luat ființă afacerea dvs.?

Mi se spune adesea că am făcut deja multe până la 27 de ani. Am absolvit Universitatea Politehnică, sunt student din nou la Drept și Universitatea Națională de Apărare, lucrez din timpul facultății, există businessul FitFresh în care mă implic și deja am trecut printr-o reorientare profesională dinspre zona de IT în zona de consultanță și implementare de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile. Știu foarte bine care sunt prioritățile mele și am un stil de viață ordonat și disciplinat. Mănânc sănătos, fac sport frecvent, merg la sală. Nu mai fumez. 

Tindem să corelăm succesul cu munca intensă, cu norocul. Desigur, este vorba despre muncă, dar fără disciplină și consecvență, nu există succes. Fie că este vorba despre afaceri, despre a ne îndeplini un obiectiv personal sau despre a trăi sănătos. 

De aici vine ideea FitFresh. Cum trăim, cum ne hrănim, cum dormim ne influențează cum gândim, cum acționăm și, mai departe, ce rezultate obținem. Peste jumătate din oamenii care își fixează rezoluții de început de an își doresc să slăbească. Peste 80% dintre rezoluții abia rezistă câteva luni. Schimbarea este dificilă. 

Mulți dintre noi știm, de fapt, cum să mâncăm sănătos, să gătim, dar când trebuie să și facem asta, realizăm că este greu să schimbăm obiceiurile. Este greu să ne mobilizăm să gătim sănătos în fiecare zi, să ne gândim, să planificăm constant, să alegem sănătos când suntem obosiți, stresați sau încărcați cu multe peste zi. FitFresh îi ajută pe oameni să mănânce sănătos zi de zi, să își păstreze obiceiul mai mult de o săptămână, mai mult de o lună și chiar și mai departe și să fie ușor. 

FitFresh vine din experiența mea personală în care am văzut puterea disciplinei și consecvenței, puterea alegerilor sănătoase în fiecare zi. 

Aceasta este filosofia FitFresh. Este mai mult de un serviciu de livrare zilnică de meniuri, acasă sau la serviciu, la un preț bun. FitFresh îi ajută pe oameni să trăiască sănătos. FitFresh este despre a mânca atent și echilibrat, despre a alege bine pentru tine, în fiecare zi, astfel încât să funcționezi optim.

Mie îmi plac lucrurile bine făcute și FitFresh reflectă abordarea mea din viața personală. Businessul oferă soluții atent gândite, cu număr de calorii calculat, cu meniuri dezvoltate de nutriționiști renumiți, variate, echilibrate, cu training pentru bucătari, pentru a livra aceeași calitate zi de zi. Mai mult decât atât, am gândit acest business pornind de la grija față de comunități și de mediu, așa cum trebuie să fie orice business în ziua de azi, indiferent de dimensiune. 

Eu sunt primul client FitFresh și poate și cel mai exigent. Prima mea întrebare a fost: cum aș vrea să fie acest serviciu astfel încât să îmi fie ușor să îmi respect zilnic decizia de a trăi sănătos. Ce vreau să găsesc dincolo de preparatele dintr-o caserolă care are calorii numărate? Așa am ajuns la filosofia FitFresh.

  • Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dvs. în anul 2022?

În 2022 am reușit să poziționăm mai clar brandul FitFresh pe piața serviciilor complete de livrare la domiciliu de mâncare sănătoasă, care să îi ajute pe oameni să își îmbunătățească stilul de viață. Am definitivat, astfel, un serviciu complet la standarde înalte, am îmbunătățit fluxul intern de preluare și livrare a comenzilor, de pregătire a rețetelor, am început să construim în zona educației pe zona de well-being, stil de viață sănătos. Din feedbackul primit, știm că este ușor să mănânci sănătos pe termen lung cu FitFresh, pentru că meniul este variat și preparatele arată bine și sunt gustoase. Colaborarea cu specialiștii noștri merge dincolo de dezvoltarea rețetelor și meniurilor care să îi ajute pe clienți să își atingă obiectivul personal legat de stilul alimentar. Vrem să devenim un partener de cursă lungă și să le oferim oamenilor interesați să trăiască mai bine resursele necesare, astfel încât să aleagă ușor și să vadă un progres real în ce privește starea de bine. În acest sens, în 2022 am oferit consultații de nutriție și conținut educațional. Am fost foarte atenți la feedbackul primit de la clienți, astfel că începem 2023 cu o poziție bine stabilită pe piață și cu un serviciu comunicat clar și complet.

  • Care sunt previziunile privind activitatea firmei pe termen mediu?

Avem planuri ambițioase, pe care le abordăm cu încredere, având în vedere potențialul business-ului nostru: vrem să diversificăm oferta și să creăm noi tipuri de meniuri, să ne extindem în noi orașe și să fidelizăm clienții prin oferirea de consultații de nutriție și de conținut educațional, astfel încât să ia cele mai bune decizii pentru un stil de viață sănătos.

  • Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția afacerii dvs.?

Perioada de început a coincis cu un context economic dificil, de la pandemie, la războiul din proximitate, care a adus multă neliniște și nesiguranță, și, în 2022, la efectele inflației. Am enumerat deja trei impedimente majore pentru un business, aflat la început de drum, când are nevoie ca de aer de investiții.

  • Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?

FitFresh este gândit să aducă valoare în viața oamenilor, fiind construit în jurul unor standarde foarte exigente, care se suprapun peste valorile mele personale. Sunt tânăr și sunt mândru că pot să fac ceva constructiv în țara mea. Nu e vorba doar de businessul în sine, ci de tot ce înseamnă FitFresh în viețile clienților noștri, fie că îi ajutăm să aleagă sănătos, să își mențină promisiunile personale de a trăi mai bine sau de a susține comunitatea din Valea Dragului, aflată la 30 de kilometri de București. Când mă duc la sediul nostru și văd cu câtă grijă pregătesc doamnele din sat meniurile pentru clienții noștri, în condiții impecabile, când știu că o parte din ingredientele noastre provin de la câteva case distanță am certitudinea că merită să încep fiecare zi dezvoltând businessul FitFresh.

  • Care sunt cele mai importante 3 lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe parcursul carierei dvs. sau pe timpul crizei?

Într-un context economic dificil, cum este cel de acum, cu inflație mare și consum în scădere, este foarte important să rămâi un brand de încredere pentru clienți și să găsești modalități de limitare a impactului transmis dinspre business acestora, asigurând, în acelasi timp, cash flow.

Am învățat câteva lecții importante: cât de important e să avem încasări constante, să avem clienți mulțumiți care să rămână cu noi cât mai mult, să avem un proces de atragere și reținere a clienților cât mai fluid. Există o distanță între intenția clienților de a mânca sănătos, de a alege sustenabil, între dezirabilitate și acțiune. Aici este rolul FitFresh: cum ajutăm ca acțiunea să fie cât mai ușoară, pentru a susține oamenii să facă ceva concret pentru a trăi sănătos și, desigur, pentru a aduce valoare în business. 

  • Ce i-ați recomanda unui tânăr care se pregătește să intre în profesia pe care o practicați?

Să aibă încredere că se pot construi proiecte minunate în România, să aibă răbdare, să găsească mentorii potriviți, care să îl ajute în momentele deciziilor importante sau chiar dificile, să pornească de la ideea că succesul se construiește cu un vis executat cu disciplină și agilitate, pentru că avem parte de un context plin de neprevăzut și volatilitate.

  • De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?

Întotdeauna urmăresc cu interes informațiile profesionale de business, liderii din zona antreprenorială, absorb cât mai multă informație. Însă cele mai valoroase cunoștințe vin din ce acumulez practic, ca antreprenor, luând decizii importante pentru business, analizând, căutând mereu să pun informațiile în context și, până la urmă, învățând să repet ce funcționează și să înțeleg unde am greșit și de ce.

  • Care sunt valorile companiei dumneavoastră?

Promisiunea FitFresh este aceeași, indiferent de meniul comandat: suntem onești, ne uităm îndeaproape la ce își doresc clienții și le oferim ce caută, fără să le promitem soluții miraculoase. Venim cu soluții realiste, gândite pe termen lung, care îi ajută pe oameni să fie disciplinați constant și să obțină rezultatele dorite, fie că este vorba despre a reduce sau controla numărul de calorii zilnic, un pas esențial pentru a slăbi, sau despre a alege sănătos. Mai mult, împreună cu specialiștii noștri îi susținem pe clienți să navigheze în haosul de informații oferind consultații cu nutriționistul sau conținut educativ informativ. FitFresh se conturează astfel, treptat, ca o platformă a cărei misiune este să îi ghideze pe oameni să trăiască mai bine, făcând alegerile mai ușoare, la îndemână. 

  1. Cum menţineţi echilibrul între viaţa personală şi cea profesională?

Echilibrul este ușor de menținut dacă ești disciplinat. Doi factori importanți ce conduc către dezechilibre între viața personală și cea profesională sunt extenuarea și stresul. Menținând un stil de viață sănătos și o alimentație FitFresh acești factori devin ușor de ținut sub control.

  1. Care sunt pasiunile dumneavoastră?

Îmi plac sporturile de iarnă, cărțile de memorii și stilul de viață sănătos.

  1. Credeți că pot fi îmbinate pasiunile cu antreprenoriatul?

În mod sigur, eu sunt cel mai bun exemplu. FitFresh a pornit din pasiunile și preocupările mele personale legate de stil de viață sănătos, nutriție, consecvență în ceea ce fac, disciplină, menținerea unor obiceiuri sănătoase, implicare în comunitate. Cred că, la fel ca atunci când mergi la serviciu, când îți începi ziua dedicată proiectelor profesionale, trebuie să simți pasiune și entuziasm. Cel mai important test este să te întrebi dacă începi dimineața, săptămâna, prima zi de după concediu cu plăcere. Iar pentru mine orice zi e un pretext să fac ceva mai bun decât ieri. Așadar răspund cu un da ferm, se pot îmbina pasiunile cu antreprenoriatul.

  1. Ce planuri de dezvoltare aveţi: achiziţii, extinderi pe noi pieţe etc?

Dincolo de cifre și business, ne-am asumat rolul ambițios de a informa și educa. Cum spuneam, construim evoluția noastră pentru a deveni o platformă, dincolo de serviciul de livrare zilnică de meniuri. FitFresh este un companion de cursă lungă care îi ajută pe oameni să aleagă sănătos, să aibă un preț bun pentru meniul zilnic, să se bazeze pe știința specialiștilor, să trăiască în acord cu valorile și principiile lor de stil de viață sănătos. Mulți dintre noi vrem să trăim mai sănătos, dar nu știm de unde să începem. FitFresh îi ajută pe oameni să facă un pas concret, să rămână consecvenți și disciplinați, fără să simtă că e greu. Nu mai întrebi în fiecare zi: ce mănânc? Nu mai petreci timpul planificând, la cumpărături, căutând rețete, gătind ore în bucătărie. Astfel rămâne timp și spațiu fizic și mental pentru planurile personale, pentru a acționa în direcția lor, pentru a reuși.