FacebookTwitterLinkedIn

În anul care a trecut, dezvoltatorul de proprietăți de lux City Garden Development a raportat rezultate bune, în principal datorită faptului că a menținut preţurile proprietăților la un nivel competitiv, alegând să nu le ajusteze în raport cu inflaţia.

„Din acest motiv am fost extrem de competitivi pe piață. Am vândut mai mult de o vilă de lux pe lună în principalul nostru proiect, Bonton Luxury Villas din Pipera, ceea ce reprezintă un rezultat bun, având în vedere contextul în care ne-am aflat”, explică Andrei Cantaragiu, CEO al City Garden Development pentru Forbes România.

Pentru anul acesta, dezvoltatorul preconizează o majorare a volumului de vânzări, plecând de la premisa creșterii cererii pe segmentul de case, dar și pe faptul că urmează să lanseze lucrările la cea de-a doua fază a proiectului Bonton, în care sunt prevăzute 30 de vile de lux.

Proiectul aflat în prezent în plină dezvoltare, Bonton Luxury Villas, este amplasat în Pipera, în imediata apropiere de Școala Americană și de Pădurea Băneasa. Investiția totală în dezvoltarea ansamblului se ridică la 16 milioane de euro.

Acesta va cuprinde 66 de vile, un club privat cu piscină și sală de fitness, iar locuințele vor fi prevăzute cu lift interior. Vilele dispun de suprafețe construite între 353 mp – 404 mp și includ zonă de living, dining, birou, dormitoare cu băi și dressinguri proprii, plus terase. În faza de pre-sale, prețul unei unități pornește de la 369.000 euro (+TVA), ceea ce înseamnă 1.045 euro + TVA prețul pe metru pătrat construit.

„Anul 2021 a fost unul dinamic pentru piața rezidențială de lux, aceasta continuându-și evoluția pozitivă înregistrată în ultimii ani. În ciuda climatului instabil, clienții au fost dispuși să aloce bugete mărite pentru achiziția unei locuințe de lux, fiind considerată o investiție profitabilă pe termen lung”, punctează Andrei Cantaragiu. În opinia sa, interesul cumpărătorilor pentru proprietăți din categoria high-end este în continuă creștere, întrucât acestea le oferă rezidenților suprafețe generoase, design modern, construcție sustenabilă și un mix variat de facilități. 

„În prezent, ne apropiem de finalizarea primei faze a proiectului, cu 36 de vile, care este contractată în proporție de 65%. În perioada următoare, vom începe lucrările la cea de-a doua fază, cu 30 de vile, termenul de livrare estimat fiind sfârșitul acestui an”, adaugă reprezentantul City Garden Development.

Pericolele dezvoltărilor rezidențiale – costul materialelor și inflația

Andrei Cantaragiu estimează că piața s-ar putea confrunta cu creșteri ale prețurilor locuințelor, în condițiile în care, încă de anul trecut s-au majorat prețurile materialelor de construcții. În unele cazuri, prețurile materialelor de construcții s-au scumpit chiar și cu peste 100%, fapt care s-a tradus într-o neliniște a antreprenorilor, resimțită în proiectele începute pe șantiere și care ar putea avea un impact de 10-15% asupra prețului final al locuințelor.

„Dacă piața nu se va stabiliza, iar problemele din lanțul de distribuție nu se vor rezolva, cu siguranță vom asista la o creștere a prețurilor locuințelor. Inclusiv noi luăm în calcul o creștere a prețurilor pentru vilele din faza a doua a proiectului Bonton, întrucât materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, iar prețul acestora este în prezent mult mai ridicat decât în urmă cu un an”, anunță CEO-ul City Garden Development.

Un alt pericol este inflația în creștere, care la rândul său poate avea impact asupra costurilor finale și temenelor de livrare ale proiectelor. După mai mulți ani în care s-a situat la niveluri foarte scăzute, în lunile august, septembrie și octombrie 2021 inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Iar în ianuarie 2022, rata inflației a urcat la 8,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, continuând trendul crescător înregistrat în decembrie 2021, când rata anuală a inflației a marcat o creștere de 8,2%, potrivit INS.

Cine sunt clienții și ce caută ei?

În cazul proiectului Bonton Luxury Villas, clienții sunt în procent de 70% oameni de afaceri și investitori. Restul de 30% sunt expați care se relochează împreună cu familia și caută case cu suprafețe mari, în apropierea polurilor de birouri din nordul capitalei.

„Sunt o serie de factori care încadrează o proprietate în nișa de lux. Primul ține de locația exclusivistă, care este din ce în ce mai rar disponibilă în capitală. Un alt factor este calitatea construcției, cu spații ample, dotări de ultimă generație, arhitectură și finisaje deosebite. Contează și reputația dezvoltatorului, în special în cazul imobilelor vândute în faza de proiect. Nu în ultimul rând, clienții dispuși să investească într-o locuință de lux își doresc un lifestyle modern, în cadrul unei comunități private, cu facilități adresate exclusiv rezidenților, precum piscină, spa, sală de sport, lounge, acces securizat, parcare privată etc”, mai spune Andrei Cantaragiu.

Segmentul rezidențial premium nu a dus niciodată lipsă de clienți, chiar și pe timpul crizei precedente din 2008-2010. Clienții sunt gata să plătească prețuri de peste 2.000 – 3.000 euro/mp pentru apartamente sau vile exclusiviste, fie că sunt noi sau în clădiri istorice, care le oferă prestigiu și care reprezintă o investiție valoroasă, pe termen lung.