FacebookTwitterLinkedIn

Bolt a instalat în AFI Cotroceni un terminal self-service (TapBox) care permite rezervarea unei curse fără utilizarea aplicației mobile sau a datelor de internet.

Dispozitivul, amplasat la intrarea Galaxy, este destinat atât utilizatorilor care preferă o experiență simplificată de comandă, cât și turiștilor și persoanelor nefamiliarizate cu aplicațiile de ride-hailing.

Pentru a comanda o cursă, utilizatorii introduc destinația, aleg categoria de transport, completează numărul de telefon și achită cu cardul. Confirmarea și detaliile cursei sunt transmise prin SMS, iar terminalul tipărește și un bon cu informațiile necesare.

Potrivit companiei, soluția urmărește să facă serviciile de mobilitate mai accesibile și să genereze un volum mai mare de curse pentru șoferii parteneri, prin reducerea timpilor de așteptare.

Bolt operează în peste 50 de țări și 850 de orașe, deservind peste 200 de milioane de utilizatori la nivel global. Peste 4.5 milioane de șoferi utilizează aplicația Bolt la nivel mondial. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.