FacebookTwitterLinkedIn

După ce a lucrat 8 luni în cadrul Avira, 6 luni la BitDefender, și a făcut proiecte în sistem freelancing, Bogdan Lițescu a realizat că vrea să construiască produse software după propria viziune, astfel că a pornit pe drumul antreprenoriatului, la vârsta de 25 de ani. Însă de atunci și până la Plant an App, în forma în care există astăzi, a fost un drum lung de parcurs.

„Știam să programez de la 12 ani când spărgeam jocurile de calculator ca să învăț din ele. Însă pe partea de business, eram optimist și naiv. Dar, cum se întâmplă în viață, atunci este momentul când se leagă lucrurile într-un mod autentic, pentru că există acei oameni care văd potențialul. Așa am ajuns să lucrez 3 luni în Scoția la Barco Medical și să am o colaborare de 1 an de zile cu UiPath (pe vremea accea își ziceau Deskperience și erau o firmă de apartament). La fel ca și ei, jonglam între proiecte pe care le executam pentru clienți și produse proprii”, spune, pentru Forbes, Bogdan Lițescu (foto).

După câteva inițiative eșuate, în 2009, acesta a lansat primul produs pe o piață internațională de componente pentru dezvoltatori software. „La câteva ore după lansare, s-a cumpărat prima licență. Așa s-a născut brand-ul DNN Sharp. Au urmat alte vânzări, lansări noi de produse și clienți noi din toate colțurile lumii. În primele 6 luni, ajunsesem să încasăm cam 800 de dolari pe lună. Era departe de a fi profitabil, însă motivația pe care o dă faptul de a construi ceva de la zero pe care oamenii îl vor și sunt dispuși să plătească este foarte greu de explicat”, adaugă antreprenorul.

Între 2011 și 2015, acesta a avut mai multe încercări antreprenoriale, din care spune că a învățat multe lecții – a renunțat la DNN Sharp, pentru ca în 2014 să reia business-ul și să deschidă un birou la București. În cele din urmă, afacerea a trecut prin mai multe transformări, iar în 2018, Plant an App a prins contur. Platforma a fost lansată oficial în noiembrie 2019, având deja 20 de clienți, o rețea de aproximativ 1.000 de parteneri și 4.000 de beneficiari finali, „moșteniți” de la business-ul anterior.

Deși a început business-ul singur, treptat, Bogdan Lițescu a cedat o treime din acțiuni către angajații cheie pe care îi consideră parteneri. În prezent, echipa din București are 14 oameni, iar cea din SUA are patru.

Participarea la acceleratorul de business „500 Startups” din San Francisco

„Dezvoltarea platformei mergea foarte lent, pentru că ceea ce ne garanta sursa de venit erau clienții DNN Sharp, care aveau nevoie de suport, funcționalități noi și sisteme livrate la cheie. În 2019 am luat decizia că avem nevoie de finanțare pentru a accelera finalizarea produsului. Astfel, am susținut primul nostru pitch la Techcelerator în aprilie. Deși am fost acceptați în program, am decis la momentul respectiv că nu este cea mai bună variantă pentru noi. În sala în care am susținut pitch-ul era prezent și Marvin Liao, partener la 500 Startups în San Francisco. Ne-a contactat ulterior ca să ne invite în batch-ul care urma să înceapă în mai. A fost o decizie foarte grea pentru noi. Pe de o parte, era exact oportunitatea de care aveam nevoie. Pe de cealaltă parte, nu eram încă cu produsul în punctul în care am fi putut aduce clienți pe el. Programul necesita să fiu în San Francisco timp de 4 luni, ceea ce cu siguranță ar fi încetinit și mai mult dezvoltarea. În cele din urmă, am refuzat invitația, însă am ținut conversația deschisă pentru următorul batch, care avea să înceapă în noiembrie. Tot atunci am și lansat public prima versiune de Plant an App”, adaugă Bogdan Lițescu.

Așa a ajuns Plant an App să participe la renumitul accelerator de business „500 Startups” din San Francisco. Compania face parte din a 26 – a Serie a programului, alături de alte 28 de startup-uri din întreaga lume. „500 Startups” durează 4 luni și se va încheia cu Demo Day pe 19 martie, când Plant an App va susține un pitch în fața a peste 600 de investitori Silicon Valley. La „500 Startups”, echipa Plant an App ia parte la traininguri, workshop-uri, întâlniri cu mentori și persoane din diferite companii. În ediția curentă a acceleratorului din San Francisco, Plant an App este singurul startup din România și își propune să atragă o investiție de până la 2 milioane de dolari.

Platforma Plant an App nu se adresează doar companiilor de IT, ci mai degrabă tuturor organizațiilor care se confruntă cu probleme de dezvoltare și transformare digitală. „Practic, toate organizațiile care au un departament IT intern sau companiile-furnizor care dezvoltă software pentru aceste organizații. Modelul nostru de business se bazează pe licențierea platformei, implementările de soluții fiind realizate de companiile-furnizor pe care le încadrăm într-un ecosistem de parteneri, dar și de către echipele IT interne organizațiilor care beneficiază de Plant an App”, spune Alex Gavril, Chief Marketing Officer în cadrul Plant an App, care s-a alăturat companiei de doi ani.

Domeniul low-code se află în plină dezvoltare. Conform Gartner 2019 MQ for Enterprise Low Code Application Platforms, până în 2024, 65% din activitatea de dezvoltare software la nivel mondial va fi realizată cu tehnologie low-code. Soluțiile propuse de Plant an App au o eficiență mai mare prin posibilitatea de a fi create repede, într-un mod cât mai flexibil, adaptat pe nevoile fiecărei companii.

Bogdan Lițescu vede o nevoie de transformare digitală foarte intensă în România. „În următorii ani vor exista chiar fonduri de la Uniunea Europeană pentru ca organizațiile să facă această transformare, ceea ce va reduce semnificativ lipsa capitalului necesar pentru astfel de investiții. Noi vom fi prezenți pe piața din România direct și prin partenerii noștri să facilităm acest proces astfel încât timpul de livrare a aplicațiilor necesare să fie până la 20 de ori mai scurt.”

Până acum, investiția în dezvoltarea platformei se ridică la 2 milioane de dolari, dintre care cea mai mare parte o reprezintă salariile, proprietatea intelectuală și activitățile de business development.

Ca obiective pentru anul acesta, start-up-ul și-a propus să ajungă la încasări de 4 milioane de dolari.

„Urmează să ridicăm o rundă de investiții și să creștem un birou de vânzări și success management în SUA. Vom lucra în continuare la lărgirea rețelei noastre de parteneri care pot folosi platforma noastră pentru a accelera inițiativele de transformare digitală din companii”, adaugă Bogdan Lițescu.

Antreprenoriat tech în România versus în afară

În ceea ce privește ecosistemul antreprenorial tech românesc, acesta consideră că pe plan local există antreprenori „excepționali”. „Există o reziliență pe care aceștia o dezvoltă în timp ce operează într-un cadru legislativ neprietenos care perpetuează o cultură a neîncrederii. Iar această reziliență creează antreprenori puternici. Părerea mea este că dacă reușești să faci business în România, poți să reușești oriunde, în lumea vestică cel puțin. Dincolo de cadrul legislativ, România este o piață relativ mică, atât de clienți cât și de acces la capital. Cei de la 500 Startups au înțeles foarte bine acest lucru, și anume că antreprenoriat de valoare există în toate colțurile lumii, însă cu acces la capital și piață”, mai spune Bogdan Lițescu.

Deși clienții start-up-ului nu sunt din România, fondatorul Plant an App a observat în ultimii ani o schimbare de mentalitate în mediul de afaceri cu privire la investițiile în digitalizare, însă deocamdată piața locală nu este o piață profitabilă pentru companie.

Una dintre cele mai mari provocări resimțite de către antreprenor în România este lipsa abilităților și culturii de a ne vinde produsele.

„În România avem programatori foarte buni care pot concura la nivel internațional. Însă nu avem încă o masă critică de oameni care știu să vândă această tehnologie la un nivel internațional. Mă șochează în continuare să văd start-up-uri în Sillicon Valley care ridică milioane de dolari cu un produs care din punct de vedere tehnologic este cu mult mai slab față de multe afaceri pe care le cunosc în România sau cu o idee neoriginală. Dar modul în care știu să își zică povestea îi ajută să vândă către clienți și investitori”, completează Bogdan Lițescu.

El estimează piața globală de low-code la 52 de miliarde de dolari, anual, și țintește ca afacerea pe care a fondat-o să fie unul dintre principalii jucători, și, de asemenea, să fie „un nou unicorn născut în România”.