FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat despre anunţata tranzacţie privind achiziţia Telekom, că instituţia pe care o conduce încă nu a fost notificată, dar imediat ce se va întâmpla acest lucru va efectua analiza de concurenţă.

Chirițoiu a adăugat că analiza va merge în paralel cu cea pe securitate naţională, care se va face la nivelul Guvernului.

“Digi a anunţat ieri (luni – n.r.) că va sprijini achiziţia Telekomului. (…) O să vedem. N-am primit până acum nicio notificare, deci de-abia intenţia între cele două companii, sau cele trei companii, că Telekomul vrea să vândă, Telekom Germania vrea să vândă şi vrea să cumpere una din firmele domnului Tomşa împreună cu Digi. Deci, această tranzacţie, repet, e o formă nouă. Tranzacţia veche au retras-o vineri, ne-au anunţat luni că vor să restructureze tranzacţia prin intervenţia lui Digi, au anunţat Bursa (…) Dar aşteptăm şi noi să primim detaliat detaliile tranzacţiei şi atunci o să facem noi analiza de concurenţă, care va merge în paralel cu analiza pe securitate naţională, care se face la nivelul Guvernului. Deci, ambele dimensiuni vor fi analizate”, a declarat Bogdan Chiriţoiu la Miercurea-Ciuc, citat de Agerpres.

Preşedintele Consiliului Concurenţei se află la Miercurea-Ciuc unde, alături de mai mulţi membri ai conducerii instituţiei şi de experţi în domeniu, va avea întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai firmelor din regiune, discuţiile fiind axate pe regulile privind acordarea ajutoarelor de stat şi derularea achiziţiilor publice, dar şi pe legislaţia de concurenţă.

Digi România a încheiat luni un acord de principiu pentru achiziţionarea, prin vehiculul West Network Invest, a unei deţineri de peste 99,99% din capitalul social al Telekom România Mobile Communications, de la Hellenic Telecommunications Organization, potrivit unui raport al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).