Boeing va introduce inspecţii suplimentare de calitate pentru avioanele 737 MAX, după desprinderea în aer a unui panou de uşă la un avion MAX 9 al companiei Alaska Airlines, a declarat şeful diviziei de avioane comerciale a grupului.
Producătorul de avioane va trimite, de asemenea, o echipă la furnizorul Spirit AeroSystems, care fabrică şi instalează uşa implicată în incident, pentru a face verificări înainte ca fuzelajele să ajungă la unităţile de producţie ale Boeing din statul Washington, a precizat preşedintele Boeing Commercial Airplanes într-o scrisoare către angajaţi, potrivit Reuters.
Noile măsuri ale Boeing vin după ce Administraţia Federală pentru Aviaţie a SUA a extins vineri reținerea la sol a 171 de avioane MAX 9, pe termen nelimitat, pentru efectuarea de noi verificări de siguranţă.
După ce vor fi inspectate 40 de avioane, agenţia va analiza rezultatele şi va determina dacă îndeplinesc standardele de siguranţă necesare pentru ca avioanele MAX 9 să reintre în funcțiune, a menționat FA
Între timp, atât Boeing, cât şi Spirit îşi vor deschide unitățile de producţie ale avioanelor 737 clienţilor companii aeriene, pentru ca transportatorii să facă propriile inspecţii.