FacebookTwitterLinkedIn

Operatorul Blue Air numește un nou CEO. Astfel, de la 1 martie compania va fi condusă de către Steven Greenway care o înlocuiește pe Oana Petrescu.

Noul manager al companiei are o experiență de peste 25 de ani în industria aviației cu roluri cheie în Europa, precum și în Statele Unite, Australia și Canada în povești de succes precum Swoop, WestJet, Scoot, SkyEurope, Virgin Blue, Virgin Atlantic sau Qantas.

„În ultimele 6 luni am avut privilegiul de a lucra alături de echipa Blue Air, de a înțelege povestea si parcursul companiei, și sunt încântat de această oportunitate. Aștept cu nerăbdare să mă alătur echipei Blue Air începând cu 1 martie și să continui planul de redresare care va consacra Blue Air ca lider în transportul aerian low cost din Europa”, a declarat Steven Greenway.

La rândul său, Oana Petrescu, Președintele Consiliu de Administrație al Blue Air, a adăugat că experiența noului CEO va aduce fără îndoială plus-valoarea de care compania are nevoie în perioada următoare.

„Steven are peste 25 ani de experiență în industria aviatică low-cost – atât în Europa, cât și în Statele Unite, Australia și Canada și este un profesionist recunoscut pentru atenția deosebila pe care o acordă experienței pasagerilor – atât în zbor, cât și online și pe aeroport, și pentru viziunea sa integrată privind viitorul aviației low-cost. În ultimele 6 luni Steven a fost deja parte integrantă a echipei noastre de specialiști cu ajutorul cărora am revizuit și definitivat atât reperele ambiției noastre de a deveni un jucător important pe piața low-cost europeană, cât și planul de relansare post-pandemie al companiei și strategia de finanțare a acestui plan”, a precizat Oana Petrescu.

După doi ani în care Blue Air și-a ajustat continuu nivelul de operare, dimensiunea flotei, sistemele informatice, rețeaua deservită, și a investit continuu în îmbunătățirea experienței de călătorie a pasagerilor săi, compania este pregătită să înceapă o nouă etapă de dezvoltare.

„În prezent, operăm de două ori mai multe destinații decât în anul ante-pandemic 2019, dar cu o frecvență mai redusă. (…) am activat și în domeniul bancar, respectiv, cel al restructurărilor imediat după criza din 2008, dar o situație ca cea din ultimii doi ani, nu am întâlnit. A fost ceva cu totul special, mai ales pentru industria transporturilor aeriene”, a punctat pentru Forbes România, Oana Popescu.  

Anul trecut, pe perioada verii compania Blue Air a operat la 80% din capacitate, însă în celelalte luni ale anului, gradul de ocupare a fost mai mic de 30%.

„Cu un grad de ocupare bun doar în cele trei luni de vară este dificil pentru liniile aeriene să reziste, dar suntem încrezători că după luna iunie 2022, această situație se va schimba”, a mărturisit Oana Popescu.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați. Compania operează avioane tip Boeing 737 și în cei 17 ani de activitate a transportat peste 32 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri.