FacebookTwitterLinkedIn

Valoarea Bitcoin a crescut miercuri după ce președintele american Joe Biden a semnat un ordin executiv prin care le cere agențiilor guvernamentale americane să evalueze beneficiile și riscurile creării unui dolar digital.

În același timp, documentul guvernamental are potențialul de a extinde adoptarea monedelor virtuale în sistemul financiar al SUA. Astfel, Bitcoin a crescut cu 9,1%, până la 42.280 de dolari per unitate, aproape de recordul înregistrat pe 28 februarie, potrivit Reuters.

În linii generale, ordinul executiv va cere Departamentului de Trezorerie, Departamentului de Comerț și altor agenții guvernamentale cheie să pregătească rapoarte despre „viitorul banilor” și rolul pe care îl vor juca criptomonedele în cadrul acestuia.

În contextul recentului regim de sancțiuni ca urmare a războiului din Ucraina, este imperativ să avem un cadru de reglementare pentru activele digitale care să combată finanțele ilicite și să prevină riscurile pentru stabilitatea financiară și securitatea națională”, a spus Michael Pierson, managing partner al firmei de avocatură FisherBroyles.

Casa Albă a declarat anul trecut că are în vedere acțiuni ample de monitorizare a pieței de criptomonede pentru a face față noilor amenințări induse de creșterea infracțiunilor cibernetice.