Adunarea Generală a Acționarilor producătorului de medicamente Biofarm a aprobat, cu majoritate de voturi, prelungirea termenului de semnare a contractului de vânzare–cumpărare pentru imobilul din Bd. Iancu de Hunedoara nr. 40–42 din București, până cel târziu la 30 iunie 2026.
Solicitarea a venit din partea promitentului cumpărător, Iancu de Hunedoara Residence S.R.L, se arată într-un comunicat publicat la Bursă.
Decizia modifică calendarul stabilit inițial de acționari în 5 octombrie 2023, când a fost aprobată vânzarea imobilului pentru un preț de 5 milioane de euro și a fost fixat termenul pentru semnarea contractului până la 13 aprilie 2025.
Biofarm are o capitalizare bursieră de aproximativ 798 milioane de lei. Acționariatul este dominat de Longshield Investment Group (fosta SIF Muntenia), cu 51,6%, urmat de Lion Capital cu 36,7% din capital.
Compania nu a comunicat public alte detalii privind condițiile comerciale sau motivele solicitării de prelungire ale cumpărătorului. Decizia actuală vizează exclusiv extinderea termenului de perfectare a tranzacției.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.